Matrimoniale Romania

” ACOLO UNDE INIMA VREA SĂ IUBEASCĂ CU ADEVĂRAT, SE ÎNTÂMPLĂ CEVA DUMNEZEIESC - CEVA CE MINTEA NU POATE EXPLICA NICIODATĂ. Se deschide o ușă nevăzută și prin ea intră harul, ca o lumină care nu se grăbește, dar umple totul. Intră blând și vindecă fisurile, repară tăcerile grele, încălzește locurile unde, ieri, sufletul înghețase. Pentru că iubirea adevărată nu vine niciodată singură: vine însoțită. De binecuvântare, de liniște, de sens.

Într-o familie unde oamenii încă mai știu să se plece unii către alții, unde fiecare renunță la câte un colț de orgoliu pentru pace, se întâmplă minuni mici, dar decisive. Acolo nu se măsoară bogăția în bani, ci în felul în care se așază lumina pe fețele celor dragi. În felul în care se întinde o mână fără reproș, în felul în care se spune „iartă-mă” la timp, în felul în care cineva tace ca să nu doară mai tare. Acolo, dragostea nu are nevoie de spectacole; se vede în lucrurile mărunte, făcute cu inimă caldă, fără martori.

Și e uimitor cât de mult poate lucra harul atunci când casa e clădită pe oameni care nu fug la prima furtună. Oameni care știu că familia nu e un loc unde se câștigă mereu, ci un loc unde se dăruiește. Unde te pui, uneori, pe tine puțin mai în spate ca să fie bine tuturor. Unde fiecare greutate e purtată în doi, în trei, în patru, după cum a dat Dumnezeu casă și suflete. Și-atunci, miracolul se țese aproape fără zgomot: acolo unde era lipsă, apare belșug; unde era neliniște, se naște pace; unde era ruptură, se strânge din nou țesătura inimii.

Dar să știți și altceva: harul nu intră oriunde. Nu rămâne în case unde mândria e rege, unde vorba tăioasă face lege, unde fiecare vrea să aibă dreptate. Harul intră acolo unde omul se pleacă puțin. Unde renunță la încăpățânări. Unde nu răspunde cu țipăt la țipăt. Unde cineva se ridică dimineața și, înainte să facă un pas, spune în sine: „Doamne, rămâi cu noi astăzi.” Acolo începe binecuvântarea.

Pentru că, vedeți voi, nu lucrurile mari țin o familie în picioare. Nu mesele pline, nici cadourile scumpe, nici vacanțele cu fotografii impecabile. Ci gesturile mici, care nu ajung pe rețele sociale. O supă pusă în fața omului obosit. O mână pe frunte. O tăcere așezată cu grijă, ca să nu doară. O privire care spune „sunt aici”, fără să rostească nimic.

Și poate cel mai mare adevăr este acesta: casa devine altar când oamenii din ea își poartă greutățile cu drag. Când soțul și soția nu se mai privesc ca adversari, ci ca două suflete puse împreună spre a se ridica unul pe altul. Când copiii cresc văzând nu perfecțiune, ci bunătate. Nu performanță, ci sprijin. Nu mândrie, ci recunoștință.

Atunci harul se așază peste casă ca o respirație caldă. Se simte în liniștea dimineților, în sănătatea celor dragi, în puterea de a trece împreună peste necazuri fără să vă destrămați. Se simte în felul în care, chiar și în zilele grele, există o lumină care nu se stinge.

De aceea vă spun, din tot sufletul: țineți-vă familia aproape. Rugați-vă unul pentru altul, nu unul împotriva altuia. Spuneți cuvinte care ridică, nu cuvinte care sfărâmă. Aveți grijă de inimile celor de lângă voi ca de niște vase rare, care se pot sparge dintr-o vorbă. Și nu lăsați lumea asta grăbită, rece și plină de zgomot să vă răcească loialitatea, blândețea, bunătatea.

Căci unde este unire, este Dumnezeu. Și unde este Dumnezeu, acolo este lumină, pace și toată bunătatea care poate încăpea într-o viață de om. ”

Am primit acest mesaj acum câteva zile . După ce l-am citit mi-am dat seama că rezonez întru totul cu el....mi-ar fi plăcut să întâlnesc o persoană care gândește acețeași lucruri. Nu a fost să fie.
Din câte am înțeles autorul ar fi Răzvan Vasile, nu am auzit de el până acum ... Interesant este cum apar lucruri în viață fără să te aștepți.

Moderatori angel_angel39 Galateea admin