Părerile de rău nu vindecă răni...
În realitate, nu uităm niciodată ceea ce ne-a rănit. Nu există uitare deplină, ci doar un soi de tăcere a durerii, așezată cu grijă într-un colț al sufletului, acolo unde alegem să nu mai privim prea des. Ne spunem că am trecut peste, că am învățat să zâmbim din nou, să iubim alți oameni, să dăm naștere altor visuri. Și, într-un fel, chiar o facem... Dar rănile nu dispar. Ele rămân acolo, ascunse în straturile cele mai adânci ale sufletului, tăcute, dar vii. Poate că nu le mai permitem să ne guverneze zilele, dar ele continuă să existe, ca niște cicatrici pe care doar noi le vedem atunci când rămânem singuri cu noi înșine.
Așa că nu, nu uităm. Dar învățăm să mergem mai departe. Învățăm să nu mai privim înapoi cu tristețe, ci cu recunoștință pentru lecțiile primite. Învățăm că sufletul se poate reclădi, că iubirea poate renaște și că, oricât de adânci ar fi fost rănile, viața ne oferă mereu șansa de a ne construi alte visuri, mai frumoase, mai senine, mai aproape de cine suntem astăzi.
Irina Binder