elefant.ro

Regulament
Bloguri
Cum după mine limba este cea mai subevaluată și nedreptățită parte din corp dacă ținem cont de cît de folositoare ne este, am zis ca azi s-o cinstesc cum trebuie.
Așa c-am pus două limbi de porc la fiert, după primul clocot am schimbat apa și-am pus în ea și ceva sare, foi de dafin și boabe de piper. Le-am lăsat să fiarbă liniștit vreo două ore, timp în care mi-am văzut, tot liniștit, de leneveală.
Cînd am zis io că-s fierte bine le-am scos, le-am curățat de pieliță și le-am tăiat felii.
Am călit o ceapă în ceva ulei și-am pus peste ea roșiile cubulețe, 2-3 căței de usturoi zdrobiți, ceva fulgi de ardei iute, măslinele crestate și feliile de limbă. Am pus peste toate vreo 2-3 polonice din apa în care a fiert limba și-am lăsat totul să fiarbă încă vreo 45 de min., pînă a scăzut binișor mîncarea și s-a îngroșat sosul. Atunci am pus peste ea vreo 100ml. de vin alb și cîteva feliuțe subțiri de lămîie și-am mai lăsat la fiert vreo 5-10 min., după care am mai adăugat ceva sare, că măslinele n-au fost prea sărate, și puțin zahăr, că parcă era prea acrișor sosul. Și gata.
A mers perfect lîngă niște orez oleacă picant, adică călit puțin în ulei cu ceva piper rîșnit și ardei iute și fiert apoi în apă cu sare. Și lîngă ce-a mai rămas din sticla cu vin.big grin
Ș-acu hai pa!, mă`c să „moțăi” vreo oră, să-mi odihnesc limba.tongue
Moderatori angel_angel39 Galateea admin

Comentarii

matrimoniale - membru fara poza

sweet

  • Publicat Acum peste 2 luni
https://youtu.be/ndJjPmrtLPo
Vă transmit o piesă care mie îmi place mult, deși e vechiuță.
matrimoniale - membru fara poza

sweet

  • Publicat Acum peste 2 luni
Simt că Totoșilă are ceva de adăugat. laughing
poza PisicaNeagra33

PisicaNeagra33

  • Publicat Acum peste 2 luni
olling on the floorolling on the floorolling on the floor
Aia e diferența: sa auzi sau sa guști de atât de multe ori încât sa știi ce și cum.
Live not dreaming.
matrimoniale - membru fara poza

sweet

  • Publicat Acum peste 2 luni
Scoicile de Marea Neagră au nisip in ele. Așa am auzit. Acuma nah, când plumbi scoica din gură în gură, nu pui bază ce zice fiecare gurist.
E chestia aia cu de gustibus non est disputandum.

whew! am luat cu copy paste expresia, să nu creadă cineva că sunt așa inteligentă. laughing
matrimoniale - membru fara poza

Cocosila

  • Publicat Acum peste 2 luni
laughingolling on the floor
libris.ro
poza PisicaNeagra33

PisicaNeagra33

  • Publicat Acum peste 2 luni
Merge ca e de marea neagră, de unde vertis sau argiros aici???
matrimoniale - membru fara poza

Cocosila

  • Publicat Acum peste 2 luni
olling on the floor
matrimoniale - membru fara poza

sweet

  • Publicat Acum peste 2 luni
Sunt supărată fleașcă, da' nu pot să zic aci de ce.
Da' nu mă pot deda la abstinență de la râs de-mi clempăie urechile.
La o scoică merge si-un gurist. olling on the floorlaughing n-ai cum.
matrimoniale - membru fara poza

Cocosila

  • Publicat Acum peste 2 luni
Îmi pare rău, mîine nu pot, vin niște venusieni să mă ia la un grătar pe Saturn. Da` guriști cre`că n-au, au doar dizeuze!tongue
poza PisicaNeagra33

PisicaNeagra33

  • Publicat Acum peste 2 luni
Ame, sunt la o cârciumă în briza mării, am pe masă niște scoici la plită cu vin alb și un gurist zice ceva vesel, continuăm mâine dacă vrei. Pupi.
glassesbottle
elefant.ro