poza membru
Regulament
Bloguri

CU OCHII LARG INCHISI

Pentru că seara aceasta este una specială, cu totul și cu totul specială, repostez un blog pe care l-am scris cu durere în suflet dar cu bucurie în inimă. Bucuria de a te fi cunoscut.

Mâna ta cea frumoasă cădea liber de-a lungul spatelui meu, pe mijloc, mângâindu-mi coloana și numărând vertebră cu vertebră. Aș fi putut să mă răsucesc din somnul meu parțial și să te îmbrățișez, cum făceam totdeauna în vis, dar am continuat să te văd, fără să te privesc, cum mă mângâi și cum nu te înduri să mă trezești. Mi-am imaginat, apoi, cum pleci fără să mă fi sărutat, doar cu gustul nopții ce tocmai a murit odată cu dragostea.
Mă uit spre inelarul stâng pe care am alunecat ușor inelul de la tine.
Îmi este puțin mare, mă gândesc că așa ai vrut tu să fie, elegant, iar eu să am mereu grija lui, să nu se piardă. Ca și cum aș avea grija ta, în fiecare clipa.
Să-ți spun cum te-am visat astă-noapte? Eram pe ringul de dans și începuse melodia care cânta atunci când ne-am întâlnit prima dată. Ca și atunci, te-ai aplecat deasupra mea și m-ai întrebat șoptit, la urechea stângă, dacă vreau să mă las purtată de val în ritmul blues-ului putred. Corpul a început să-mi tremure ușor, simțeam cum tensiunea mea lăuntrică îmi face dinții să clănțăne aproape imperceptibil ca și când aș fi fost conectată la un curent peste voltajul admis. Limba reușea cu greu să-mi umezească buzele arse de dorință, îmi simțeam respirația fierbinte și pe tine cum mă îmbraci ca o haină de lumină caldă. Când m-ai lipit de trupul tău, am simțit inutilitatea timpului trait departe de tine. Aș fi vrut să anulez tot ce irosisem în lipsa ta, să șterg toate greșelile făcute cu alții, ulterior, aș fi dat orice să mă văd spunându-ți DA atunci când eram prea tânără să-ți accept oferta de a ne iubi liber. Ei bine, m-am lasat în voia ta pe muzica din care simțeam doar bass-ul rascolindu-mi esența feminină, am simțit cum mă ridici spre gura ta cu buze moi și pline, cum îmi iei toată respirația și ceva în plus, sigur sufletul, și mi le sorbi în tine. Am avut senzația aproape reală că pătrund într-un tunel de lumină, în care nu cobor ci mă înalț, am simțit cum levitez odată cu tine într-un spațiu din care dispăruseră oamenii și tot decorul, și hainele noastre și teama și amintirile. Aș fi zis că lumea începea atunci, că noi eram aleșii. A durat, poate, doar o secundă visul, dar m-am trezit ca și când aș fi dansat cu tine o viață. Ca și când nu m-aș fi irosit atât amar de vreme, nu m-aș fi risipit dăruindu-mă falșilor cerșetori și nici jefuită de hoți de suflete n-aș fi fost. M-am trezit din vis curată ca lacrima, cu senzația că locul de lângă mine e cald încă și că miroase a îngeri.

https://youtu.be/Gu2pVPWGYMQ
Moderatori angel_angel39 Galateea admin

Comentarii

poza Vrajitoarea_din_Orz

Vrajitoarea_din_Orz

  • Publicat Acum peste 2 luni
Vacanță după dorințele tale, Maria! rose
poza Vrajitoarea_din_Orz

Vrajitoarea_din_Orz

  • Publicat Acum peste 2 luni
Rodeo,
Îți mulțumesc! big hug
poza Vrajitoarea_din_Orz

Vrajitoarea_din_Orz

  • Publicat Acum peste 2 luni
Rashela,
M-ai lăsat bouche bée, vorba francezului. Melodia nu o știam, dar clipul pare un déjà vu. Cerceii, el, marea, rochia, transformarea...
Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc! big hugroseblushing crying
poza Vrajitoarea_din_Orz

Vrajitoarea_din_Orz

  • Publicat Acum peste 2 luni
Maria, Galateea,
Vă mulțumesc din adâncul inimii. Și știu sigur că nu numai eu mă bucur de apreciere. big hugangel
poza Vrajitoarea_din_Orz

Vrajitoarea_din_Orz

  • Publicat Acum peste 2 luni
Mister_A,
Îți mulțumesc dar simt că nu suficient. Trece-mă în caiet cu datorie. Va fi o plăcere să o achit cu dobândă. batting eyelashes
Cât despre meditația la Electro, e necesară. hee hee Las textul cum e scris și zic că merge ca licență poetică amestecul confuz de tensiune și intensitate, poate iese de un arc electric. Cât despre melodia și filmul din clip, ce sa zic? Ai nimerit-o PERFECT! Ești chiar un mare vrăjitor!!!! Nu mai scriu nimic, mi-e că spun prea multe. love struck
poza Vrajitoarea_din_Orz

Vrajitoarea_din_Orz

  • Publicat Acum peste 2 luni
Bună ziua!
Am rămas ușor șocată! De coincidențe. Sau, poate, nu sunt coincidențe?? Eu mă numesc vrăjitoare dar voi știți să faceți vrăji frumoase, aproape adevărate!!!! big hugrose
matrimoniale - membru fara poza

rashela

  • Publicat Acum peste 2 luni
M-ai emotionat de-a dreptul. E precum as asculta dupa Metallica trilul unei privighetori. Ambele-mi plac, dar ultimul e definitia sublimului.
Uite, mi s-a parut potrivita: https://youtu.be/onNaYvNVXis .
matrimoniale - membru fara poza
Moderator

Galateea

  • Publicat Acum peste 2 luni
Emoționant scris! rose
Gândurile tale vor ajunge la el, în marele ocean al energiilor.
matrimoniale - membru fara poza

mister_antinevralgic

  • Publicat Acum peste 2 luni
Frumos scris, este vorba despre
https://youtu.be/tskm5LWYmIM
nu ???...Nota 10 la compunere literara dar sa vii sa te meditez la ,,electro'' sa-ti povestesc despre domnii Amper si Volt hee hee
Hai, nu te bosumfla, te invit la dans...rose
https://youtu.be/s-AV3c5Ygvs
https://youtu.be/kYflQ-Si26Q
Duminica frumoasa bloguitori de pretutindeni
poza Vrajitoarea_din_Orz

Vrajitoarea_din_Orz

  • Publicat Acum peste 2 luni
Sweet,
big huglove struck