poza membru
Regulament
Bloguri
Iubesc mintea lui R. Cialdini, profesor de psihologie și marketing.
Puținele cărțile pe care i le-am citit au fost cathartice, m-au purificat de mare parte din ”cafeaua” manip.ulării, persuasiunii și seducției - ”prădători naturali” ai iubirii autentice. Cafea pe care am băut-o sau am oferit-o altora… Dar , ca oricare cafea din timpuri nostalgice, lasă zaț pe fundul ceștii. Zaț pe care îl privesc uneori neputincioasă…

Cialdini ne scrie că există 6 principii psihologice de bază prin care oamenii își orientează comportamentul și spun ”DA” cu mai multă ușurință și convingere.
Voi încerca să vi le explic așa cum le-am înțeles și experimentat eu în relații (sau alții cu mine):

1. Principiul contrastului, evident, are la bază comparația.
În momentul în care cunoaștem o persoană nouă care prezintă potențial de a ne deveni iubit, conversația alunecă destul de repede și ”spontan” spre fosta și cea mai recentă iubire în care a fost implicat. Și întâlnim parteneri care își descriu foste iubiri ca fiind blânde, oneste, carismatice, inteligente, creative. Alții preferă denigrarea lor, critica excesivă, descrierea defectelor greu de tolerat (ursuză, rigidă, rea, iresponsabilă, cheltuitoare). Cu toate astea, ambele situații oferă aceeași portiță de influențare:
• ”sunt cel mai bun, am avut parte doar de ceea ce am meritat” (prima situație descrisă mai sus);
• ”sunt cel mai bun, nu am avut parte de ceea ce merit” (a doua situație).
Manip-ularea constă în a seta un nivel ridicat al pretențiilor prin folosirea comparației cu alții – ”Foștii”.
Cum putem contracara tipul acesta de influențare? Amintindu-ne tot timpul că nu putem verifica mai nimic din ceea ce ni se spune despre un istoric la care nu am participat.

2. Principul reciprocității
De la bunici și părinți am fost învățați să răsplătim într-un mod asemănător gestul sau favorul unei alte persoane. Dacă primești un cadou, întorci gestul și trimiți și tu un cadou. Este un gest universal, specific tuturor culturilor umane. Există însă și situația particulară a suprizelor, a favorurilor nesolicitate, care induc sentimentul de îndatorare, de reciprocitate.
Regula ”îndatorării” e cu atât mai vizibilă când vorbim despre amor. Cel care se percepe mai bun, mai atrăgător sau mai tânăr, va considera un favor relația amoroasă începută și va aștepta (sau pretinde) gesturi pe măsură. Inocularea neplăcutului sentiment de îndatorare are legătură cu nevoia de egalitate, cu teama de a ieși în pierdere. Sub același principiu, mai apare o viclenie, cea a concesiilor reciproce. Explic: un partener face o greșeală, celălalt așteaptă scuzele ca motiv de dus relația mai departe. Cel jignit oferă iertarea pt o greșeală, își retrage acuzația iar îndatorarea celui vinovat crește. Și asta se poate transforma în năpastă pentru că ne poate obliga la datorii pe care nu ni le dorim și nici nu știm când s-a făcut ”plata”.

3. Angajament și consecvență
Acest principiu are legătură cu dorința noastră de a fi conservenți cu alegerea făcută. Altfel spus – Autoamăgirea, sau cum devenim victima propiilor promisiuni. Explic: din dorința noastră de a păstra o concordanță între gânduri și alegerea inițială, rămânem în relații disfuncționale chiar dacă punem condiții care nu se vor realiza niciodată. Atașamentul de o Promisiune față de noi înșine este extrem de puternic și ne constrânge să facem ceva ce în mod obișnuit nu am face pentru că altfel ne-am percepe dezordonați și incoerenți, genul care ”una spune, alta face”. Mai apare și o ”ispită”, un confort: odată ce am ales, nu mai trebuie să mă gândesc la acel lucru. Așa se explică ulterioara blazare a relațiilor, apariția monotoniei și a plictiselii în cuplu.
Acest mod de manip.ulare devine cu atât mai puternic și ”magic” cu cât este însoțit de un angajament, o declarație scrisă (mesaj pe telefon sau e-mail, o discuție la care iau parte și alții, un blog-dedicație, o cerere în căsătorie formulată public, etc.).
Cum ne protejăm? Emerson spune: ”consecvența necugetată este o gogoriță pt cei cu minte puțină”, sau cum îmi place mie să spun ”doar proștii și nebunii nu se răzgândesc”. Explic: pentru că nu tot timpul putem analiza rațional fiecare decizie, putem încerca să ținem seama de emoția pe care ne-o transmite corpul nostru. Sunt două senzații specifice care ne pot avertiza că ne aflăm în situația de manip.ulare prin principiul de mai sus: senzația că ”ni se strânge stomacul” (stomacul reacționează la emoții negative), simțim că suntem într-o capcană din care ar trebui să ieșim. Un alt loc este ”în adâncul inimii” (locul emoțiilor pozitive) unde NU ne putem înșela pe noi înșine, locul în care simțim că suntem duși de nas. Ce ne-ar ajuta? Să ne adresăm o singură întrebare : ”Aș mai face aceeași alegere?” și dacă răspunsul este ”da, cu strângere de inimă” , cel mai probabil consecvența este păguboasă. Necugetată.

4. Dovada socială
Pentru a stabili ce poate fi considerat corect, încercăm să afăm ce cred alți oameni că este corect. Asta înseamnă că partenerul tău va încerca foarte repede să te prezinte părinților, prietenilor sau colegilor de birou înainte de a lua decizia de a se implica într-o relație serioasă cu tine. Este vorba despre nesiguranță, are nevoie să știe de la alții dacă tu ești persoana potrivită pt el.
Cum ne apărăm? Acceptăm confirmarea socială până când apare, recunoaștem și acceptăm că s-a bazat pe o informație posibil incorectă. Sau până luăm decizia cea mai potrivită nouă înșine apoi renunțând instinctiv la confirmările celor din jur. Oricum, nu ar trebui să ne bazăm decizia pe impresia celor din jur pt că nu știm când apar erori neintenționate.

5. Autoritarea
De mici copii suntem educați să ne supunem. Părinții, biserica, medicul, învățatoarea, toți ne spun ce avem de făcut pornind de la experiența lor profesională sau de viață. Sunt păreri față de care am fost educați să le urmăm fără să înțelegem prea multe. Și în relații există tendința unei iluzii de tipul ”știe mai multe decât mine, e mult mai bun și asta mă face să am nevoie de recomandările lui și să le urmez întocmai”.
Cum ne protejăm? Simplu: să identificăm corect situațiile în care urmăm indicațiile și când trebuie să le rezistăm. Eu mi-am adăugat o regulă simplă: nu cer și nu urmez sfaturile persoanelor în locul cărora nu aș vrea să fiu happy dar păstrez curiozitatea privind strategiile lui de a funcționa.

6. Raritatea
Cu siguranță ați auzit complimente de felul: ”ești singura care…”, ”doar tu ai făcut…” sau presiuni de Timp: ”e singura/ultima dată când mai accept să…”. Acest principiu funcționează doar o vreme pt că el presupune îngrădirea libertății și mutarea responsabilității asupra unuia singur. După un timp, acest principiu va activa o reacție tipic umană: de a face ceva interzis, de a face fix pe dos de cum ni se spune. Exact ca în copilărie - este nevoia natural-umană de a fi independent și diferit.
Cum ne protejăm? E principiul cel mai greu de gestionat pt că reacția noastră tipică față de raritate ne împiedică să gândim rațional. E un principiu legat strict de emoții și imaginea noastră de sine. Ne putem baza însă pe sistemul nostru de avertizare și chiar nu contează cauzele! Simpla activare a sistemului de alarmare (tradus prin emoții diverse) este suficient.

La toate de mai sus adăugați simpatia, și el/ea va deveni ”irezistibil(ă)”. O vreme... happy

https://youtube.com/watch?v=22G3gFY4Z-4
Moderatori angel_angel39 pustietate_in_floare Ji_Ji admin

Comentarii

poza stupidddd666

stupidddd666

  • Publicat Acum peste 2 luni
Aloha, Deceneu. Mere treaba?
matrimoniale - membru fara poza

deceneu01

  • Publicat Acum peste 2 luni
da, era vorba in text si de emotii , intuitie ..am plusat , cred
Cialdini a scris foarte bine la subiectele la care s-a priceput cu deconspirarea manip.ularilor ...
si a dat ignor la iubire !ok , cu talentul sau oratoric cred ca ar scrie bloguri mishto de tot aicishea pe matrix !
Aloha ,stupiddd...
poza stupidddd666

stupidddd666

  • Publicat Acum peste 2 luni
Aloha. Ji, pot sa fiu cate putin din fiecare? Ca in final....oricum fac tot ce stiu si vreauhappy
poza Ji_Ji
Moderator

Ji_Ji

  • Publicat Acum peste 2 luni
Deceneu,

de ce un psiholog care scrie despre marketing, relații, comportamente sociale, etc ar fi mai nefericit decât un medic psihiatru autor de tratat medical al tuturor afecțiunilor pe care nu le-a avut?
un medic este considerat ”bolnav” pt că descrie și vindecă niște boli pe care nu le-a ”testat” ? thinking

Cialdini descrie mecanismele de influențare. segmentul ăsta și l-a ales.
cititorul are posibilitatea să-l creadă sau nu, să testeze sau nu. să se lase purtat de sentimente, intuiție...sau nu...
în cărțile despre care spun, Cialdini nu scrie despre iubire - nu este domeniul lui de interes în cercetare...
matrimoniale - membru fara poza

deceneu01

  • Publicat Acum peste 2 luni
are si zatul o parte buna , mai dezvaluie cate ceva din viitorul persoanei , sau poate ca nu !
domnul profesor este foarte rational in descriere ...este specialist in relatii ,posibil ...marketing ,
as fi tare curios sa aflu ceva si despre biografia dansului ...stiind atatea lucruri , a fost mai fericit decat altii ?
analiza orientata spre - cum ne aparam ? imi da senzatia de cuplu in permanent duel si un fel de ofensiva-defensiva
doar spre potential castig si o teama de esecuri ... in definitiv , este loc in iubire si pentru greseli si iertare ...
si as schimba ideea generala de... Sa fiti iubiti !...in aceea de ... Sa aveti taria sa iubiti mereu partenerul ! ...
greselile , erorile pot condimenta relatia ... chhiar si Iubirea se invata continuu , si cu ajutorul domnului Cialdini
care probabil ca va continua sa dezvaluie urmatoarele 66 principii de baza ...( daca mai traieste inca , fericit! )
poza Ji_Ji
Moderator

Ji_Ji

  • Publicat Acum peste 2 luni
Milady,
on topic: rar apare momentul, mă gândeam să profit de el happy))
poza Ji_Ji
Moderator

Ji_Ji

  • Publicat Acum peste 2 luni
Pisi,
citit poezia și îmi place happy
dea Doamne Doamne să ne fie mai bine decât ne propunem! big hug

păi bine, Milady,
să nu scrii tu că n-am dreptate cu Cialdini.. ? hee hee

Saya,
mulțumesc de muzică
big hug
matrimoniale - membru fara poza

Saya

  • Publicat Acum peste 2 luni
Pisicuțo kiss big hug

*dacă e cu urări, apoi să ne reușească toate de care avem nevoie, claaar!
un dans inspirațional winking https://youtu.be/NY2IpSCV-Nk ...de rochie zic hee hee
poza PisicaNeagra33

PisicaNeagra33

  • Publicat Acum peste 2 luni
https://youtu.be/xg09LRbEF1Q

pt autoare să reușească ce și-a propus în 2019

sayabig hug
matrimoniale - membru fara poza

Saya

  • Publicat Acum peste 2 luni
Bună seara kiss
Nu l-am citit. Am lecturat însă blogul. Măi să fie, cred că a prins cuvintele-cheie în linii mari (de psiholog zic). Nu știu dacă simpatia e ingredientul liant, dar sunt de acord cu ea. happy thumbs up
din cutia muzicală: https://youtu.be/c_V7vZOckQQ winking