Cand eram eleva, intr-un fel ordonat, anotimpurile tineau de vacantele scolare. Era simplu. Mintea impartea timpul matematic: trei trimestre de scoala si doua vacante mari - de iarna si de vara. La sfarsit de august si inceput de septembrie incepea agitatia in casa cu doua mari evenimente: pregatirea copiilor de scoala si un pic mai tarziu - ce conserve mai facem pentru iarna ?

Adult fiind, am ramas cu nedumerirea ca impartirea asta se face altfel, haotic. Parca mai ieri, erau copacii in floare si astazi incepe ingalbenirea de toamna sau rugina sau patina sau ceva-ul. Un pic mai rece noaptea, un pic mai bland soarele si sentimentul ca se asterne ceva peste suflet. E o coacere, dar nostalgica. Si mereu senzatia: unde naiba s-a dus vara? Cand a trecut? S-a intamplat ceva? A venit ceva-ul? Parca m-as duce in “targ” sa imi iau pantofi noi de scoala . Si un sarafan bleumarin. Si sa imi fac codite. Si sa pregatesc un ghiozdan. Si ceva manuale. Am nevoie pentru ca ma simt debusolata, un pic fara compas, fara trusa. Lipseste ceva. Migratie de zboruri. Se schimba mirosuri calde de vara cu unele fara forma... sau nu le gasesc eu forma. Ce mica-i vacanta mare si ce dor imi va fi de ea!

Azi e cu poezie, de sfarsit de vara... de inceput de toamna... o invitatie la directie pentru suflet sau pentru cele ce vor veni. Dau eu tonul cu una frumoasa:

George Toparceanu- Sfarsit de vara

“Daca linistea padurii adormite
Nici o veste de-altadata nu-ti trimite
Si pe freamate pornite de departe
Nu te-ajunge glas de dincolo de moarte, 
Vin’ cu mine sa ne pierdem în zadar
Printre galbenele raristi de stejar, 
Cu sfioase campanule si sulfine, 
Pe carari pe unde nimeni nu mai vine.

Dulce zumzet somnoros si ireal
Sa ne cheme spre poienile din deal.
Taina linistii înalte sa ne fure
Prin cotite luminisuri de padure
Si la umbra sa ne-mbie mai târziu
O clopotnita de aur straveziu, 
Leganând deasupra crestetelor noastre
Licuricii înaltimilor albastre…

Fara gânduri, ca-ntr-un somn abia deschis, 
Sa traim în clipe lungi acelasi vis.
Foi uscate-n jurul tau sa cada rar, 
La ureche sa-ti descânte un bondar
Si cum stai cu ochii-nchisi pe jumatate, 
Soare galben printre ramuri nemiscate
Sa-ti învaluie-n tacere si-n lumina
Fruntea mica de domnita bizantina.

Iar la-ntoarcere, sa trecem prin pasuni
Si prin funduri de livada cu aluni, 
Printre garduri fumurii si solitare
Ce se uita-n urma noastra cu mirare…
Si din treacat, ici si colo, sa culegi
Sânziene cu tulpinele întregi, 
Margarete, scânteioare si aglice, 
Un buchet de flori orfane si calice, 
Lung în coada si ghimpos si cu tarâna.
La plecare sa-l tii falnic într-o mâna, 
Dar cu vremea, desfoiat, sa-ti para greu
Si la urma sa mi-l dai sa-l duc tot eu…

O sopârla pe carare, lânga noi, 
Speriata sa fosneasca dintre foi
Si sa stea, sa va uitati o data bine, 
De departe, tu la ea si ea la tine, 
Tu de sus si ea din pietrele fierbinti, 
Amândoua serioase si cuminti.

Mai încolo o crenguta de malin
Ori un ghimpe sa te-ntârzie putin
Si purtând de-a lungul vailor prin tara
Vestea noua a sfârsitului de vara, 
Flutur mic, într-o lucire de-asfintit, 
Sa ne-ntâmpine din tarina grabit, 
Cu rugina pe albastre aripioare
Ca o vesteda petala de cicoare.  “

va astept ! Sa fiti iubiti!

Moderatori angel_angel39 pustietate_in_floare Ji_Ji admin