Regulament
Bloguri

Decizii...

Trei zile. Trei nenorocite de zile în care fusese evitat. În care i-a trimis sute de mesaje și a sunat-o de zeci de ori. Trei zile în care abia a reușit să închidă un ochi. Iar acum o vedea cu altul. Ieși calm din mașina, dar trânti portiera cu atât de multă putere, încât atrase atenția tuturor celor din jur. Până și tipul care vindea înghețată în parc se uita în direcția lui. Și erau peste 100 de metri. Se apropie de banca pe care stătea ea. Și nu oricum. În brațele altuia. Brațe care ar fi trebuit să fie ale lui, nu ale acelui individ. Se simțea surprins de calmul pe care îl avea în mișcări, având în vedere furtuna din sufletul său, însă nu-i păsa prea mult. Nu în acest moment.
- Putem vorbi puțin? o întrebă el când ajunse lângă ea, având impresia că abia articulase acele cuvinte, deși le rostise foarte inteligibil și cu un calm imposibil de descris în cuvinte.
- S-a întâmplat ceva? întrebă ea, deși știa că ceva nu era în regula. Tonul vocii, poziția corpului, părul care întotdeauna îi fusese ridicat în sus, sub forma unor țepi, dar mai ales privirea obosită îi răspundea la acea întrebare cretină. Știa cât de tâmpit au sunat cele cele 3 cuvinte, dar nu s-a putut opri să nu le pună.
- Dispari, se ridică tipul de pe bancă, aproape trântind-o pe jos pe Lissa și vru să se năpustească asupra lui, când ea îi puse mâna pe piept.
- Așteaptă-mă aici un minut, spuse ea trecând pe lângă David, care o urmă automat. Parcurseră împreună câțiva metri, când el deschise gura.
- Pentru el ai dat cu piciorul la tot ceea ce este între noi? întrebă el, sperând să nu fie corectat.
- Ceea ce a fost, David, nu ce este, îi spulberă fata visele.
- Speram să nu spui asta, replică el lăsând privirea în jos, în timp ce simţea cum ochii i se împăienjenesc. Doi ani aruncaţi la gunoi într-o clipită. Şi pentru ce?
- Contează? ripostă ea cu gura uscată. Mi-a luat mult prea mult ca să realizez asta, dar nu te-am iubit niciodată. Îmi pare rău David, dar...
- Mai spune-mi o data ceea ce tocmai ai spus, o întrerupse el privind-o cu greu printre lacrimile care îi curgeau pe obraz. Știi bine că niciodată nu ai putut să mă minți decât dacă vroiam eu să te las. Repetă ce ai spus, pentru că eu pur și simplu nu pot să cred că tu vrei să îmi spui o astfel de minciună, îi ceru el, implorator, dar totuși poruncitor.
- Nu... Te-am... Iubit... Niciodată... spuse ea cu greutate. Acum pleacă din viața mea. Te rog!
- Nu știu de ce faci asta, Lissa, spuse el încet. Am trecut peste prea multe în ultimii doi ani. Alții nu trec prin atâtea după 50 de ani. Voi ieși din viata ta, îi sopti el aplecându-se spre urechea ei. Însă nu voi pleca niciodată de lângă tine. Te-am iubit, te iubesc și te voi iubi mai mult decât viața mea. Cu bine!
Spunând ultimele cuvinte, își ridică capul și plecă. Încet. Pentru a-i da șansa să strige după el să se oprească. Sau să vină după el. Însă ea rămăsese stană de piatră. Știa că David era prea bun pentru una ca ea. Toată lumea a știut asta din primul moment în care i-au văzut împreună. În fond, ce era ea? O distrugătoare și nimic mai mult. Tot ce atingea se transforma în praf. Toată lumea știa asta. Iar acum se folosea de toată puterea rămasă ca să nu alerge după el, să-l strânga în brațe, să-l sărute și să-i promite că nu-i va mai da drumul vreodată. "La naiba, David. Pleacă mai repede! Cât mai pot încă să stau locului." își spuse ea cu maxilarul încleștat.
Portiera mașinii se auzi închizându-se dureros de lent, însă motorul nu porni. "Haide David! Pleacă odată! Mai devreme sau mai târziu, te voi distruge și pe tine. Și țin la tine prea mult pentru a face asta. Trebuie să mă uiți cât mai repede și să-ți vezi de viață."
Dar el stătea în mașină, fără să facă ceva. Privi înspre ea. Nici măcar nu se mișcase. "Lissa... De ce faci asta? Nu ai știut niciodată să minți. De ce faci asta? De ce mă minți spunându-mi că nu mă mai iubești, când eu văd de aici că te chinui să nu vii la mine? Încerc să înțeleg ce este în capul tău, dar îți jur că nu o pot face. Dar... Renunț să mai încerc să înțeleg!" Își spuse el răsucind cheia în contact, și apăsând accelerația cu sete până când indicatorul turometrului ajunse pe roșu, după care băgă în viteză. Mustangul roșu începu să-și lase carnea de pe cauciucuri pe asfalt, după care țâșni înainte de parcă era fugărit de însuși Diavolul.
După ce David a dispărut din raza ei vizuală, Lissa se îndreptă înapoi pe bancă, însă nu se mai așeză în brațele tipului, ci lângă el.
- Acum pot pleca, nu? o întrebă el fără nici o emoție pe chip, făcând un balon de gumă.
- Da, răspunse ea după câteva secunde, întinzându-i o bancnotă de 50$. Să nu te mai văd vreodată.
El luă bancnota și plecă aprinzându-și o țigară. Ea a rămas pe bancă privind in gol. Ultimii doi ani fuseseră de departe cei mai frumoși din viața ei. Grei, dar frumoși. Însă trebuia să se oprească. Ținea prea mult la el ca să-l facă să sufere, iar asta avea să se întâmple. Părinții lui nu erau genul de oameni care să se accepte învinși. Nici măcar de către fiul lor. Atâta timp cât ei doi aveau să fie împreună, el nu putea decât să sufere pentru că stătea împotriva părinților lui, iar ea era sătulă să vadă cum fiecare lucru din viața ei se prăbușește distrus la pământ.
Adierea unui parfum iubit de ea îi gâdilă nările în mod plăcut și închise ochii lăsându-și capul pe spate inspirând adânc amintirea acelui parfum. Apoi o șoaptă. O șoaptă rostită parcă de vocea pe care o iubea atât de mult: "Niciodată nu te voi părăsi."
Ridică repede capul și-și deschise ochii, privind spre dreapta, de unde se auzise acea șoaptă, însă acolo nu era nimeni. Ochii i se umplură încă o dată de lacrimi, însă nu se mai luptă cu ele. Le lăsă să curgă în voie. Curând, reuși să se calmeze când sirena unei ambulanțe începu să se audă în depărtare. Trecu pe lângă ea în goana cea mai mare, parcă pe urmele lui David. Inima i se strânse în piept și-și scoase repede telefonul. Forma din minte numărul pe care îl știa la orice oră din zi și din noapte. Un țârâit. Al doilea. În sfârșit, a răspuns... Doar că vocea de la celălalt capăt nu era cea pe care ea o iubea, ci una necunoscută.
- Îmi pare rău, dar...
Moderatori angel_angel39 pustietate_in_floare Ji_Ji admin

Comentarii

poza angel_angel39
Moderator

angel_angel39

  • Publicat Acum peste 2 luni
Fâl,fâl,fâl...

EQ=0
Ar trbui sa infiintezi,,Impietritii anonimi,,
poza angel_angel39
Moderator

angel_angel39

  • Publicat Acum peste 2 luni
Bine ca nu ti-a scazut glicemiaolling on the floorolling on the floor
poza angel_angel39
Moderator

angel_angel39

  • Publicat Acum peste 2 luni
Si mai ziceti ca dragostea nu invinge?big grin
Pai ,vedeti?big grin
Sub armura ,asta, "autoimpusa" sunteti niste sensibilicosi ,romantici,doritori de dragoste purabig grinbig grin
poza Emill

Emill

  • Publicat Acum peste 2 luni
Gata, v-ati culcat? big grin
poza Inkubus

Inkubus

  • Publicat Acum peste 2 luni
Mike ce meclă de alcoolic ai
poza DrLoveee

DrLoveee

  • Publicat Acum peste 2 luni
mike,verific acum...pliculbig grin
ari,hai sa ne simtem bine cu zticla aiatongue
poza Emill

Emill

  • Publicat Acum peste 2 luni
tre sa ies, dar revin sa vad daca paturica e trasa!
Pe copii sus, la cele mari jos! tongue
poza MikeDX

MikeDX

  • Publicat Acum peste 2 luni
Nu că m-aș plânge. Să nu se înțeleagă greșit.
poza MikeDX

MikeDX

  • Publicat Acum peste 2 luni
Sunt inca treaz. Si atent la detalii. Simpa e mai ardeleanca:-P
poza MikeDX

MikeDX

  • Publicat Acum peste 2 luni
buzau, ploiesti, brasov... astea sunt orasele principaleolling on the floor
doctore... ai primit ceva in plic?olling on the floor