Articole

articol matrimoniale, sfaturi femei barbati
Haideti baieti! Nu e chiar asa de greu!

Anumite lucruri ar trebui sa fie evidente, in opinia mea. Dar cu cat am mai multa experienta de viata, cu atat mai mult imi dau seama ca exista o lipsa serioasa de efort, de dragoste, de demnitate, de cavalerie si de respect in general in relatii si intalniri – si nu exista nicio scuza pentru asta.

Unii se vor intreba de ce critic barbatii in acest articol si nu femeile. Ei bine, pentru ca sunt barbat si ma straduiesc in fiecare zi sa devin mai bun ca om, fiu, frate, prieten si membru al societatii, asa ca impartasesc experientele si parerea mea despre ceea ce noi, ca barbati, putem face pentru a fi mai buni.

Deci, in ansamblu, care sunt cele cateva lucruri pe care barbatii ar trebui sa le faca intr-o relatie?

1. Sa spele mai des vasele.
Da, vasele. Nu conteaza daca tu ai gatit sau nu. Daca ai facut curat sau nu aseara. Nici macar nu conteaza daca iti vizitezi prietena si vasele murdare sunt in chiuveta ei. Spala-le!

Probabil te intrebi de ce...pentru ca asa contribui la viata altcuiva, facand un lucru pentru care acea persoana abia daca gaseste timp, sau pe care poate il amana  sau poate pur si simplu il detesta.

"Nici mie nu-mi place sa fac asta, asa ca de ce ar trebui sa o fac?" Pentru ca esti dispus sa faci eforturi pentru cineva la care tii, nu?

2. Sprijin-o, orice ar fi.
Una dintre cele mai mari nemultumiri pe care le au femeile in legatura cu barbatii de azi este ca barbatii sunt intimidati de succes, de putere, de ambitie sau de pasiune. Acestea, domnilor, sunt toate calitati pe care ar trebui sa le apreciem la o femeie. Acestea sunt calitati care fac din ea o coechipiera, un partener egal in toate.

Daca ii inabusi pasiunile sau incerci sa-i descurajezi evolutia, ii faci atat ei cat si tie insuti un mare deserviciu, ingradindu-i adevaratul potential. Daca trebuie sa franezi evolutia cuiva pentru a te simti tu in siguranta, nu pentru acea persoana trebuie sa iti faci griji, prietene.

3. Da-i mai mult spatiu.

Eu personal am luptat mult timp cu asta. Fiind un barbat care nu prea a avut succes la femei, am fost mereu ingrijorat ca as putea pierde pe cineva care ar fi manifestat, in cele din urma, un interes pentru persoana mea.
Asadar, simteam intotdeauna nevoia de a fi deasupra ei (nu ad literam) si credeam ca daca nu comunic cu ea in mod direct, ea nu se gandeste la mine sau nu ii e dor de mine sau ca poate pur si simplu s-a saturat si vrea sa o termine cu mine. Un pic patetic, nu?

Problema este ca inca mai aud povesti ca aceasta despre barbati in toata firea care, aparent, nu sunt intr-o relatie suficient de sigura pentru a intelege ca dragostea inseamna libertate si ca doi oameni care traiesc vieti individuale trebuie sa poata continua sa faca acest lucru, indiferent de statutul relatiei. Ea te va aprecia mai mult pentru asta. Crede-ma.

4. Gateste-i mai mult.
Nu trebuie sa fie nimic elaborat (cu atat  mai bine daca este) si ai mult de castigat daca gatesti pentru femeia din viata ta.

Este creativ. Te poti distra si poti crea o experienta noua pentru ea, experienta pe care ea nu a mai avut-o vreodata.
Arati ca iti pasa. Nu stiu cum esti tu, dar eu am crescut intr-o casa in care gatitul pentru cineva era un semn de dragoste si afectiune.
E sexy. Intreaba orice femeie ce crede despre un barbat care gateste pentru ea si pariez ca vei auzi destul de des acest cuvant.

5. Afla mai multe despre ea.
Ma mira cat de des vad cupluri in care partenerii sunt ca niste straini. Cred ca acesta este un simptom al societatii in care traim, unde ne concentram atat de mult pe noi insine incat ajungem sa uitam ce inseamna sa absorbi cu adevarat esenta unei alte fiinte umane.

Care este limbajul ei in dragoste? Cum ii place friptura? Ce aroma prefera ea la guma? Ii plac covrigii rumeniti exact cat trebuie? Daca nu stii aceste lucruri, de ce nu le stii?

6. Fii mai consecvent.

ACESTA E UN LUCRU IMPORTANT. DESPRE ASTA AS PUTEA SCRIE PARAGRAFE INTREGI CU MAJUSCULE.
Bine, poate ca exagerez, dar imagineaza-ti ca as face-o. Nu pot sa va spun de cate ori am auzit de la femei ca nu stiu la ce sa se astepte de la barbatul cu care se intalnesc. S-a despartit de ea de mai multe ori. El nu arata cand are nevoie de ea. El nu este acolo sa o sustina atunci cand ea are nevoie.
Baieti, chiar nu stiu ce sa spun despre asta. Ma dezamageste si, sincer, imi frange inima.

Este trist sa vedem ca oamenii au capacitatea de a ignora sentimentele cuiva de care ar trebui sa aiba grija. Va rog, daca vreti sa va angajati intr-o relatie cu cineva (si ea se va angaja fata de voi), atunci fiti consecventi. Daca nu-i putei oferi asta, ramaneti singuri.

7. Ofera-i mai mult preludiu.
Pentru Dumnezeu, am spus-o! Ai citit corect. O alta nemultumire frecventa pe care o aud de la femei este ca barbatii se urca in masina si pornesc in tromba fara sa o incalzeasca mai intai.

Voi stiti mai bine, baieti. Intotdeauna am considerat ca satisfactia femeii in pat ar trebui sa fie o prioritate (nu doar pentru ca veti putea adormi cand ati terminat, ci pentru ca eu cred ca este important sa fii cel care ofera). In plus, care barbat nu se aprinde cand vede ca partenera e infierbantata?

Intimitatea fizica va ajuta sa invatati si sa cresteti impreuna si in afara dormitorului. Fii atent la ea. Intelege-i corpul. Invata sa auzi ce nu spune. Vei avea numai de castigat in relatie.

8. Comunica mai mult.

Se stie prea bine ca barbatii nu sunt maestri in arta comunicarii, dar nu trebuie sa fie neaparat asa. Observ o schimbare in randul barbatilor, si anume faptul ca devenim mai deschisi si mai capabili sa comunicam mai eficient. Poate pentru ca ne simtim mai acceptati cand aratam ca avem si noi emotii (nu spun sa plangem la fiecare reclama de la TV) sau poate pentru ca evoluam ca specie.

Dar un lucru ramane sigur: comunicarea este coloana vertebrala a oricarei relatii de succes si este unul dintre lucrurile pe care barbatii ar trebui sa le faca mai des in relatia pe care o au. Femeile apreciaza cand esti deschis si cinstit cu ele. Ca si tine, nici ele nu pot citi gandurile. Deci daca preferi ca ea sa incerce sa isi dea seama la ce Dumnezeu te gandesti cand te uiti in gol, nu vei face decat sa iti creezi mai multe probleme.
Nimeni (barbat sau femeie) nu va sti cum sa devina mai bun pentru tine intr-o relatie daca nu comunici cu acea persoana.

9. Scoate-o mai mult in oras.
Am vesti pentru tine: Romantismul si curtoazia nu se opresc atunci cand te angajezi intr-o relatie cu cineva. De fapt, exact atunci incepe cu adevarat. Odata ce te-ai angajat intr-o relatie cu cineva, faci echipa cu acea persoana. Sunteti impreuna. Aici incepe distractia, nu se termina.

"Exclusivitatea" nu este linia de finis care inseamna ca poti lua piciorul de pe acceleratie si poti incepe sa te relaxezi. Nu, prietene, trebuie sa faci eforturi constiente in fiecare zi pentru a continua sa faci lucruri frumoase pentru femeia din viata ta. Sa-i arati cat de importanta este pentru tine. Pentru a o arata, trebuie sa fii dispus sa fii acolo pentru ea indiferent ce s-ar intampla. Pentru a-i arata ca esti serios cand vrei sa iti construiesti o viata langa ea.

Daca nu poti face asta, permite-i libertatea de a-si gasi pe cineva care poate.

10. Apreciaz-o mai mult.
Cand a fost ultima data cand ai aratat femeii din viata ta cat de mult o apreciezi cu adevarat? Nu doar pentru ceva ce a realizat, ci pentru felul in care este ea ca om?

Cand a fost ultima oara cand i-ai aratat cat de mult apreciezi cat de originala sau buna sau iubitoare este? Cat de mult apreciezi faptul ca aduce o raza de soare lumii care nu ar exista fara ea? Sau faptul ca te face sa te simti nou, plin de energie si de viata intr-un fel in care n-ai mai fost niciodata inainte?

Cand a fost ultima oara cand ai facut-o sa se simta ca si cum ea ar fi singura femeie la care ai tinut vreodata?

Nu lasa niciodata femeia din viata ta sa uite cat de mult inseamna pentru tine. Cand intri intr-o relatie, din punctul meu de vedere, faci o promisiune nerostita in fiecare zi.

Nimic nu este magic sau absurd. Nimic nu necesita superputeri. Nimic nu iti cere sa renunti la slujba sau sa iti dedici intreaga viata unui nou drum. Totul tine de un lucru mic pe care toti il putem face: Efort.
Acest articol este proprietatea matrimoniale.ro si nu poate fi reprodus, partial sau total, fara acordarea creditului si publicarea link-ului catre sursa. Daca v-a placut puteti sa-i dati Share pe Facebook folosind butonul de mai sus.

Comentarii

matrimoniale - membru fara poza

BELMONDOO

  • Publicat Acum peste 2 luni
Sigmund Freud - Marea intrebare ,la care nu stiu sa raspund , in ciuda a trei zeci de ani de studiu despre femei, este urmatoarea . Ce vrea de fapt , o femeie ?
poza trupsisuflet

trupsisuflet

  • Publicat Acum peste 2 luni
Sunt surprinsa de faptul că există bărbați care gândesc asa ...
poza trupsisuflet

trupsisuflet

  • Publicat Acum peste 2 luni
Sunt surprinsa de faptul că sunt bărbați care gândesc asa ...
matrimoniale - membru fara poza

DrLoveee

  • Publicat Acum peste 2 luni
1.Spala vasele-pai normal...ai mancat,ai baut si acu o lasi pe ea sapele vasele singura?!sau crezi ca vasele se curata singure in timp ce tu te uiti la meci,trantit pe canapea cu burdihanul plin?!...o digestie completa vei avea doar daca speli vasele...asa ca, ia treci!
2.Sprijin-o-daca se cearta cu Popeasca de la 3 de ce nu sari sa-i iei apararea?!...sau de ce nu esti alaturi de ea sa ii explici ca Rau Roberto Gonzalez a parasit-o pe Maria Alfonsia pentru ca asa e scenariul filmului, ca sa nu mai planga in fata tv-ului?!
3 Da-i mai mult spatiu-clarrr!!!...lasa-i baia ei dimineata pentru ca are multe treburi acolo:spalat,nevoi,machiat,admir at,pensat...etc...tu du-te si fa in tufisul din fata blocului, oricum e utilizat de cainii vecinilor...
4 Gateste-i mai mult-doar nu credeai ce vei scapa cu pizza aia semipreparata care ai ars-o in cuptor pentru ca nu ai stiut s-o faci la cuptorul cu microunde?!...fa-i un sandvich....dar fara sare, ca-i la dieta....fara gluten, ca are alergie....fara carne, ca-i vegetariana....
5 Afla mai multe despre ea-pai pentru inceput apeleaza la un detectiv particular...apoi sparge-i contul de feisbuc, de email....o sa fii surprins de cat de multe vei afla despre ea!..
6 Fii mai consecvent-nu mai iesi cu baietii la bere doar o data pe saptamana ci de 3-4 ori....nu mai sta la amanta doar cateva ore, ramai peste noapte...programeaza o "delegatie" de 3-4 zile...
7 Ofera-i mai mult preludiu-cand spune ca o doare capul sau ca are o migrena...da-i intai niste pastile....ofera-i un pahar de vin, apoi sari pe ea...nu asa, direct...
8 Comunica mai mult-sun-o cand e la munca din 5 in 5 min s-o intrebi de fiecare data ce face si unde este....da-i mesaje cand ea e in bucatarie si tu in sufragerie si vrei o bere din frigider...
9 Scoate-o mai mult in oras-ia-o cu tine cand mergi sa-ti speli masina...cand te duci la vulcanizare sa-ti schimbi anvelopele de vara cu alea de iarna....chiar si cand te duci sa faci plinul....sau ia-o de mana sa va plimbati pana la ghena de gunoi cand te pune sa duci gunoiul...
10 Apreciaza-o mai mult-da-i like-uri la fiecare postare....spune-i ca a facut treaba buna cand te-a luat de barbat...
cod de securitate