elefant.ro

Recunoașteți userul?

Pen`că o vorbă din bătrîni zice că atunci cînd ești vesel asculți muzica, iar cînd ești trist înțelegi versurile, melodia de mai jos nu-i pentru voi, care-mi demonstrați încă o dată că sunteți niște triști urîți și plictisitori. Da` după mine se potrivește taman la fix pentru cineva special, user dacă o mai avea cont sau fost user dacă nu, și care azi merită amintit/ă. Audiție plăcută și spor la g…
Mai mult

Bătăiță

Citeam mai acu` ceva vreme o chestie primită pe FB și mă gîndeam dacă să fiu sau nu de acord cu ce se zicea acolo. Adică, printre altele, că : „Noi suntem, prin excelență, niște bătauși. Ne place BĂTAIA.”, și că treaba asta s-ar reflecta în limba ce-o vorbim. Și eram parțial de acord, se reflectă în limba ce-o vorbim și ne place bătaia, da` nu pentru c-am fi bătăuși de fel, ci pen`că ne-am obișnu…
Mai mult

Păi e frumos bre? Mă pui să citesc 12(douăsprezece) pagini de „ajutor! ajutor! ajutor!” și pe urmă fugi? Vino bre oleacă să-l discutăm pe individ și pe urmă faci ce vrei. Că musai tre`să mă descarc pe cineva! Și cum tu ești oarecum vinovată, zic c-ar trebui să nu lași pe altcineva să-mi suporte revolta, nu? Și dacă vrei să-l jumulim pe individ în privat e oke, lasă un semn, io n-am cum. Oricum, …
Mai mult
libris.ro

Probleme de comunicare

E a doua oară în două zile cînd după ce vreau să trimit un comentariu îmi apare pe ecran chestia aia cu subiectu` care cică nu a fost găsit. Și nu era cazul ca postările sau comentariile să încalce cu ceva regulamentu`, asta însemnînd deci că autorii le-au șters, nu moderii. Și tot stau și mă întreb care-s motivele și nu înțeleg care-i problema cu cei care postează și apoi șterg. Că doar toți su…
Mai mult

Șapte stații

Marea iubire... greu de definit, că ce-i mic pentru unu` poate fi mare pentru altu`. Da` pentru mine cel puțin, toate iubirile de care am avut parte au fost mari. Oke. Să începem cu prima, cea din liceu. Cum-necum și oarecum silit de împrejurări, intrasem la Filologie-istorie și trebuia să merg timp de vreo 30 de min. cu tramvaiul 27, care pe vremea aia mergea de la mine de la Ozana direct la Dim…
Mai mult

Test

Bre, o să vă arăt două chestii, relativ identice, pe care probabil majoritatea le știți. Ăi mai purii clar le știu, că le mai dădeau și pe vremea lu` Ceașcă la TV. Și o să vă rog să alegeți ce preferați, și, după ce vă gîndiți bine de tot, să-mi și spuneți de ce ați ales ce-ați ales. Ce vă inspiră clipu`, ce vă plăcu, ce înțeleserăți din ce vru să exprime fiecare, nimic complicat, doar sentiment…
Mai mult

De multiplicare 2

Văzînd acum prima pagină pe blogurile Matri, am mai descoperit un eventual motiv pentru lipsa dorinței de multiplicare. Postarea „Dragostea în vremea asta” are 250 de vizualizări, pe cînd o simplă întrebare și-o afirmație din postarea „Donald Trump” are 570. Dublu și ceva, adică... Nașpa. Se pare că, și asta neștiind clar zecsu` și deci nici raportu` vizitatorilor, pe mai mulți/multe îi freacă g…
Mai mult

Pai conform unei tanti, Helen Smith pe nume si ceva prefesoara care facu ceva studii la ceva universitate din Statele alea unite-ntre ele, cam astea ar fi citeva motive: 1. Pierderea respectului in societate si familie. Contrar a ceea ce se intimpla acu fro 60-70 de ani cind un barbat era considerat matur si responsabil doar in momentul cind era insurat si avea copii, in ziua de azi barbatii ins…
Mai mult
libris.ro