Se făcea că alerg desculță spre fluviu, iar străzile erau pustii în soarele dimineții. Nu știu de ce alergam, pentru că nu aveam întâlnire cu nimeni. Dar, totuși, parcă mă aștepta cineva. Am fugit și am tot fugit chit că între casa mea și fluviu nu era vreun deșert și nici vreun munte. Am ajuns nădușită, abia respirând dar la timp să o pot vedea pe Erendira mergând suav pe apele care deveniseră aurii sub atingerea tălpilor ei gingașe. Era îmbrăcată în alb iar în pletele lungi îi bătea vântul nenorocirii ce părea că suflă dintr-un nor mare și gras, semănând cu bunica. Pășea agale, somnambulic, în clipocitul monedelor ce-i cădeau de sub rochia de mireasă nenuntită, iar glasul ei îl chema pe Ulise. Chemarea ei era ca o durere, ori ca un descântec spus invers, ceva între un cântec și un blestem rostit cu blândețe sau, poate, cu resemnare. Am privit-o cum se îndepărtează plutind ușor și m-a podidit plânsul.

<<Gabo,
...
O zi nu trece fără să dau de o trimitere la romanul tău “Dragostea în vremea holerei” sau o expresie inspirată de el, sau la pandemia de insomnie din “Un veac de singurătate”. E imposibil să nu speculezi despre ce ai avea tu de zis despre toate astea.
...
Ai zis odată că ce ne macină în legătură cu epidemiile e că ne amintesc de destinul nostru. În ciuda precauțiilor, îngrijirilor medicale, a vârstei sau a bogăției, oricui îi poate pica numărul ghinionist. Destinul și moartea, două subiecte preferate ale scriitorilor.
...
Până atunci, planeta se învârte și viața e misterioasă, puternică și uimitoare. Sau, cum obișnuiai să spui tu cu mai puține adjective și mai multă poezie, nimeni nu o învață nimic pe viață – Rodrigo>>

Fragment din scrisoarea pe care Rodrigo García, fiul faimosului scriitor columbian Gabriel García Márquez, i-a scris-o tatălui sau și pe care a publicat-o în ziarul american The New York Times.
https://libertatea.ro/lifestyle/scrisoar … 90054

Moderatori angel_angel39 Galateea admin