Când te vedeam trecând pe-alei,
Cu părul fluturând în vânt,
Îmi înfloreau în minte tei,
Cu flori ningând peste pământ.

Părea că, din apuse gânduri,
Un zeu venise să se plimbe
Și, tot așa ca-n alte rânduri,
În europe să le schimbe

Pe muritoarele naive,
Ce se visează-namorate
De personajele fictive
Și de iluzii colorate.

Iar când treceai pe strada mea,
Tot mai adesea alergând,
Pe dată mintea-mi se oprea,
Nu rămânea decât un gând:

O, de s-ar fi putut să fie,
Să-mi fii tu amorez și mire,
Am fi poștit țigări o mie,
Ofrande toate de iubire.

Și ne-am fi dat apoi pe role
De la apus la răsărit,
Clădind castele spaniole,
Așa de mult ne-am fi iubit.

Dar ce să faci? Nu-i vina ta.
Tu nu ești zeu, eu nu-s fatală
Și-oricâte mi-aș imagina,
Realitatea-i mai banală.

Moderatori angel_angel39 Galateea admin