Regulament
Bloguri
Am revăzut un film românesc din 1968, "Răpirea fecioarelor". Nu e rău, dar nici extraordinar, nici calitatea redării pe care am reușit să o găsesc nu a fost prea strălucită. Are însă unele scene foarte frumos filmate și mi-a plăcut cum sunau vocile bărbaților cântând "Şi de-o fi şi-o fi să mor, pân’ la vară tot mă-nsor, pân’ la vară, pân’la toamnă, să fac fetele să moară, nevestele să dea-n boală“.

Filmul, de fapt, am vrut să îl văd pentru a recunoaște un loc pe care l-am vizitat recent. Eram curioasă cum se încadrează în poveste. E greu, totuși, să rezonez cu evenimente petrecute acum peste două sute de ani, deși am avut unele reacții la imaginile violente.

Căutând însă despre unul dintre personajele principale, Osman Pazvantoglu, cunoscut subconștientului nostru colectiv drept Pazvante Chioru, am aflat o poveste interesantă.

Trebuie să spun mai întâi că Pazvante ăsta era un dement, un psihopat funcțional, cum i s-ar spune acum. Funcțional într-adevăr, pentru că reușește să ajungă pașă, deși sultanul se împotrivea, își face un stat destul de mare cu capitala la Vidin, bate monedă proprie și își deschide consulat în Franța.

Legenda spune că, pe vremea când îi slujea unuia dintre domnitorii fanarioți, s-ar fi îndrăgostit de una dintre doamnele de la curte, iar doamna l-ar fi respins. Asta l-ar fi făcut să devină misogin și să acționeze într-un mod bestial atunci când jefuia prin Țara Românească. În film e prezentat ceva mai altfel, capabil să se poarte curtenitor cu o femeie. Eu rămân însă la părerea mea că era un dement din naștere.

După ce turcii, conduși de el, jefuiesc o grămadă de sate, ard Craiova și terorizează Bucureștiul, românii răspund. Iancu Jianu și haiducii lui distrug raiaua turcească de la Turnu Măgurele, incendiază Plevna și Vidinul și îl omoară pe dement. Ultima parte se pare că e discutabilă, cert e însă că Pazvante nu mai reapare după acțiunea haiducilor. Ce nu reușise sultanul să facă, atunci când trimisese o sută de mii de soldați să-l prindă pe Pazvantoglu, face Iancu Jianu cu doar câteva mii de haiduci.

Și acum ajung la o carte pe care nu știu dacă o voi citi. Se numește "Sapiens: o scurtă istorie a umanității" și am citit pareri contradictorii despre ea. Cartea e scrisă de un istoric, Yuval Harari, și a apărut în 2011. Unii zic că-i musai de citit, iar alții spun că e pierdere de vreme. Ce pare a fi original este ideea lui Harari că nu atât capacitatea creierului ne-ar fi ajutat să rămânem singurii oameni de pe Pământ, cât apetența pentru bârfă și fabulații. El consideră că banii, legile, drepturile, religia, nația sunt lucruri imaginare în care specia noastră e înclinată să creadă și credința în toate astea ne face să acționăm, să colaborăm și ne-a adus la momentul de acum.

Nu știu cât de reală e disproporția de forțe. Adică să fi trimis într-adevăr sultanul o sută de mii de soldați să pedepsească un rebel, pe care tot el l-a numit ulterior pașă? Să fi fost haiducii numai două-trei mii de oameni? Poate să fie posibil, se cunoaște forța pe care ți-o dau furia și disperarea și sentimentul de apartenență. Real sau imaginar acest sentiment?
Moderatori angel_angel39 Galateea admin

Comentarii

matrimoniale - membru fara poza

CoanaAri

  • Publicat Acum peste 2 luni
*religia si stiinta
matrimoniale - membru fara poza

CoanaAri

  • Publicat Acum peste 2 luni
Carelevasazica de aceea ne mai dau tarcoale omuletii verzi, au pus ochii pe divina creatie din coasta lui Adam. laughing

Am aceeasi parere referitoare la specii si la capacitatea diferita de adaptare la mediu.
Clar toate speciile sunt legate intre ele in lantul evolutiv.
Discutam cu un amic subiectul si ne-am pus intrebarea: care au fost primele specii care s-au reprodus sexual? Asta ca sa incercam a intui un stramos comun mamiferelor. Cautatul ne-a dus departe si ne-am pierdut pe taramul eucariotelor.

Si mai avem un punct de vedere comun: imbinarea celor doua teorii in intelegerea aparitiei si evolutiei fiintei umane: spiritual si stiintifica.
happy

Mi-a placut dezbaterea, markus!
big hug
matrimoniale - membru fara poza

markus_d

  • Publicat Acum peste 2 luni
neatza, foarte probabil ca este ceva adevarat in ambele teorii , dar legat de teoria evolutiei nu la modul
ca o specie se transforma intr-o alta specie mai evoluata sub anumite influente . Cred ca evolutie inseamna de fapt
adaptarea la mediul bun sau la unul agresiv dar daca nu ,se produce extinctia acelei specii daca Imunitatea speciei
se pierde . Dar nu ca Maimuta devine Om si etc

Biblia nu exclude evolutia , din contra ...daca urmarim constatam simplu ca Divinitatea la anumite intervale de timp
verifica cum se manifesta liber '' creatia '' si hotaraste ce va urma ,pro sau contra . Cea mai mare dovada a teoriei
Evolutiei este aceea ca mare parte a genomului ar fi comun la unele specii ...deci ar rezulta ca unele au evoluat din
cele inferioare . Nu ,aici este o dovada de Inteligenta Cosmica, divina ...se foloseste material genetic evoluat pentru
a se Crea ceva nou , dar interferentele intre specii sunt impiedicate prin imunitatea fiecarei specii ...
Exemplu ...big grin...Pentru cladirea Evei a fost folosit cela mai bun material genetic existent atunci si probat ,adica din
coasta lui Adam ...asa s-a creat atunci primul exemplar pe care a pus ochii multe alte civilizatii ale Universului ...big grin
coffee
matrimoniale - membru fara poza

CoanaAri

  • Publicat Acum peste 2 luni
Markus, drept e că și teoria evoluționistă are hibele ei, că ceva undeva nu se leagă, că-i un fir rupt pe traseu.
Sunt curioasă de părerea ta referitoare la ajutorul dat lui sapiens.
De cine, de ce și ce s-a ales de intenția inițială?
Sau totul e un hazard, o karmă inevitabilă, cum spui tu?
thinking
matrimoniale - membru fara poza

BlueIris

  • Publicat Acum peste 2 luni
Am glumit și am exagerat cu cele 150 de persoane. Autorul spune că nu pot rezista grupuri mai mari de 150 de persoane doar prin cunoaștere reciprocă (ce a făcut, ce a dres, cu cine s-a cuplat și cum a reacționat într-o situație cineva).

Pentru comunități mai mari e nevoie de inventarea unor lucruri pe care oamenii le-ar avea în comun: naționalitate, religie, drepturi, dorința de a câștiga bani.
Nu sunt de acord că toate astea sunt ficțiuni. Da, le poți spune noțiuni abstracte. Și aș zice că sunt momente în care devin concrete, dar îmi vin foarte multe altele în minte acum. Nu știu, trebuie să mă mai gândesc la asta.
matrimoniale - membru fara poza

BlueIris

  • Publicat Acum peste 2 luni
Da, Pisi, s-ar încadra la teoria ficțiunii din cartea de care am zis. Spune o poveste și fă-ți semenii să creadă în ea.
matrimoniale - membru fara poza

BlueIris

  • Publicat Acum peste 2 luni
Nu am apucat să citesc prea mult, doar vreo 40 de pagini. Așa...

1. Pentru Ari: era vorba de volumul creierului. Neanderthalienii ar fi avut creierul mai mare, dar tot nu i-a dus mintea să bârfească în jur de 150 de persoane ca să le cunoască mai bine, să știe în cine pot avea încredere, ca să își poată mări grupul celor cu care colaborau. Am confundat cu capacitatea cognitivă.

2. Când mă gândesc că nu am bârfit mai mult de 20 de persoane, hai să zic 30 toată viața, încep să cred că am mai multe gene de neanderthal decât în mod obișnuit, deci sunt sortită extincției. happy)

3. Markus, cartea nu promite să explice tot, doar prezintă teorii, din câte înțeleg. Înainte se vorbea despre veriga lipsă. Aici văd că autorul spune că a apărut Sapiens, cumva dintr-o maimuță, dar nu se știe de fapt ce și cum.
E interesant dacă te uiți la cronologie:
Sapiens colonizează Australia. Extincția animalelor mari.
Sapiens colonizează America. Extincția animalelor mari.
Doar o coincidență? Despre care animale mari vorbește? Era Sapiens chiar atât de bine pregătit să le facă față sau ii pregătea cineva lui terenul? Sau e doar o poveste?

Totuși, da, teoria bârfei și cea a ficțiunii explică felul în care oamenii colaborează. Nu știu încă dacă aceste explicații sunt și suficiente.

4. M-a distrat să citesc legenda firmei Peugeot, născută din ritualuri și încântații făcute de juriști. happy)

5. Atât deocamdată. Mai durează până termin de citit.
poza PisicaNeagra33

PisicaNeagra33

  • Publicat Acum peste 2 luni
Maimuta nu a mai reușit sa evolueze sau sa creeze variante noi în mii de ani, dar covidul e la enspea varianta, cu simptome total noi...în curând va merge în picioare și va scrie poezii...
matrimoniale - membru fara poza

markus_d

  • Publicat Acum peste 2 luni
doamna Coana , pai poeziile alea frumoase nu sunt un dar divin ? iubirea si romantismul nu sunt daruri divine ?
Vezi sa nu stie Conasul tau ,totusi acolo cineva in necunoscut , te iubeste ....!

imi place dezbaterea pe subiect ...acum 13 426 821 ani o maimuta se catara in copaci si a fost lovita de fulger direct
pe creier care i-a produs o modificare genetica si asa a aparut ratiunea ... a, avenit la pachet cu sentimentele ,
imaginatia , inspiratia , romantismul ,dragostea ..apoi a abosit ,s-a asezat sub copac sa-si faca manichiura ,pedichiura
ba chiar s-a dus la SPA in raul din apropiere ...

Intrebare , de ce de atunci maimutele acelea nu au mai suferit transformari ? ar trebui sa avem si o ramificatie de
maimute in care evolutia cu insusire apropiate de om sa existe cu modificarile produse ...dar nu , a aparut direct Omul .
https://youtu.be/bssz8cSRL0w?list=RDbssz … SRL0w
matrimoniale - membru fara poza

CoanaAri

  • Publicat Acum peste 2 luni
Markus, muzica o putem considera un dar divin, desi eu am retineri in a ma lasa convinsa de argumentul asta oarecum facil, conform caruia cineva acolo, sus, ne iubeste, daruieste, priveste, pedepseste...samd
Poate saltul catre sapiens e un cumul de imprejurari, adaptari, oportunitati...numite simplu: evolutie.