Regulament
Bloguri

Tacerea iertarii...

Iertarea este o mare tăcere...
Așa am știut dintotdeauna. Nu, nu m-a învățat nimeni, așa am văzut în jurul meu. Oamenii se iertau în tăcere, pur și simplu. Cel ce greșise intra pe ușă, iar cel ce avea de iertat îl punea la masă. Se vorbea despre vreme, despre ploaie și pâine... Și așa se înțelegea că tot ce era de iertat era iertat, și tot ce era de spus s-a spus în cele câteva cuvinte: “Dă, Doamne, să fie ploaie!"

Iertau toți: soțiile își iertau soții în tăcere. Așa, supărate, ele tot una făceau: mâncare, spălau, adormeau copiii, iar seara se așezau toți la o masă și rupeau din aceeași mămăligă toți. Mămăliga aceea era pâinea împăcării, căci ce folos să stai supărată?! Tot va trebui să dormi în același pat... Și paturile, în alte vremuri, erau înguste, nu se putea dormi decât unul lângă altul... Așa și iertau, în tăcere.
Erau desigur și bărbați care atunci când greșeau mult își cereau iertare în genunchi de la femeie, ca de la o icoană. Puțini erau aceia care făceau asta, pentru că puțini înțelegeau că, dacă soția va pleca, va cădea casa. Dar asta se făcea în ascuns și nimeni, niciodată, nu știa! Era o taină!
Vecinii se iertau și ei în tăcere. Tăceau mult supărați, nu-și vorbeau o vreme, și apoi, intrau în ogradă și cereau ceva: o sapă, o cană de făină, ceva... Celălalt îi dădea, desigur, și tăcea. Și așa se iertau. În tăcere.
Pe vremuri, vecinii se ajutau unii pe alții și înțelegeau că toamna, la culesul viei, și primăvara, la prășit, nu era loc de sfadă. Trebuia să fie gata împăcați! Toți iertau, dar nimeni nu-și cerea iertare! Decât duminica, înainte de liturghie, așa, să nu zică că s-au dus supărați la biserică. Așa și se știa când intra vreo lele pe poartă și striga să fie iertată, că-i vremea de dus la biserică! Și, în loc de iertare, i se răspundea: “Da' ce, de-amu te-ai pornit?”
Ăsta era semn că nu e nimic de iertat, de spus sau de adăugat. Era semn de pace între oameni...

Mie și acum îmi pare ciudat când oamenii își cer iertare. Ce, parcă poți șterge o durere, o trădare, o supărare cu două cuvinte?! Eu și acum tac sau răspund din inerție. Pentru mine iertarea nu se cere cu cuvinte, ci cu fapte...
Ai venit la om, ai intrat în viața lui, privindu-l ca pe Hristos la poarta Raiului și taci. Aștepți să te pună la masă și, dacă te-a poftit la masă, scoți o pâine... Pâinea Împăcării. Și el un pahar de vin. Și vorbiți despre vreme și că e bine,că e pace. Iertarea este o mare tăcere.
Numai faptul că omul și-a călcat pe orgoliu și a intrat pe poarta vieții tale, înțelegând că nimicurile vieții azi sunt și mâine nu vor mai fi, trebuie să te îndemne pe tine, cel năpăstuit, să uiți de propriu orgoliu și să-l primești! Viața e scurtă, judecata lungă...

Odată, mama mi-a spus o poveste pe care și ea a citit-o undeva, și apoi și eu am citit-o undeva, dar eu o țin minte cum mi-a spus-o mama:
Înainte de a veni pe pământ, sufletele singure își aleg ce cunună să poarte. Și iată, odată, un suflet mic, minunându-se de lumea de pe pământ, și-a dorit să fie un suflet iertător. Să poarte cununa iertării. Da! Să ierte pe toți și pe toate, tot timpul!
Și atunci un alt suflet i-a zis: "Dar, ca să ierți, trebuie să fie cineva care să te rănească tot timpul, să te facă să suferi. Altfel, nu vei avea pe cine să ierți!“ Sufletul iertător a căzut pe gânduri, căci așa era, avea nevoie de cineva pe care să-l ierte. Atunci, celălat suflet i-a spus:
“Uite, eu o să te ajut! O să cobor cu tine pe pământ și o să-ți fac tot răul, și o să te fac să suferi, ca tu să mă poți ierta din nou și din nou!"
“Da, da, da! eu te voi ierta tot timpul! Voi fi un suflet iertător!"
"Dar n-o să mă uiți! N-o să te superi, n-o să mă alungi de la tine, când o să te fac să suferi, că doar pentru tine o fac, ca tu să poți ierta!"
“Nu, nu te voi uita! Și nu te voi alunga! Te voi ierta tot timpul!”, spuse sufletul iertător și coborî în zbor într-un trup omenesc pe pământ.
“Să nu mă uiți și să mă ierți tot timpul!", spuse celălat suflet și coborî și el în grabă spre pământ.

După ce mama mi-a spus povestea, mult timp m-am gândit - și acum mă gândesc uneori - eu care dintre cele două suflete sunt: sunt un suflet iertător sau unul care provoacă suferință? Când am obosit să mă gândesc, mi-am dat seama că, probabil, sunt un suflet care provoacă suferință altora, dar sunt și un suflet iertător, căci pot să iert tot timpul, chiar și fără să-mi ceară cineva iertare! Și, dacă m-am înțeles cu cineva în cer că el mă va ajuta să iert, iar eu am uitat?!
Atât de mult ne-am învățat a arunca cu cuvinte în stânga și-n dreapta, încât au devenit ieftine și nu le mai prețuim...
Tăcerile au devenit însă de neprețuit, căci omul care n-are cuvinte, trebuie să-și împlinească vrerea prin fapte!"

Antonie de Suroj
Moderatori angel_angel39 pustietate_in_floare Ji_Ji admin

Comentarii

matrimoniale - membru fara poza

Cocidius

  • Publicat Acum 3 saptamani
Va salut!

Nu,nu despre tacere e vorba,dimpotriva,cel vinovat face primul pas,ci despre a cere iertare,a vorbi despre pricina supararii.E cam asa cum ti-e greu uneori sa-i spui cuiva ca-l iubesti,desi stii ca-l iubesti.Nu-i spui,ii arati,il faci sa inteleaga...Tot asa si cu iertarea,nu arunci doar doua vorbe “iarta-ma” si gata....Da,oamenii vorbesc,despre vreme,despre paine,despre pace,despre toate...Cel vinovat face un pas spre celalat,isi cauta vorba,cu sfiala,cu un motiv inventat,cauta apropierea,cauta iertarea celuilalt....Dar nu-i spune “iarta-ma,nu mai fac”....Si celalalt accepta,il pune la masa,vorbesc despre toate,in afara de motivul supararii,de nimicul acela care-i tinea suparati...Nu se arunca doar doua vorbe de iarta-ma,se cauta refacerea legaturii,prin fapte...Caci omul care n-are cuvinte trebuie sa-si implineasca vrerea cumva...Si doar prin fapte poate...

Va multumesc pentru comentarii!
poza SanzianaEu

SanzianaEu

  • Publicat Acum 3 saptamani
..recunosc ca sunt de acord cu Pisi! Tacerea creeaza o stare penibila. Comunicarea este cea mai grozava forma de rezolvare a tuturor conflictelor.

Coci, am trait ceea ce spui tu cand eram copil atat in familie cat si intre vecini. Detestam aceasta forma de tacere. Mi se parea de-o ipocrizie fara margini.

Desigur ca fiecare procedeaza cum crede de cuvinta.....
poza PisicaNeagra33

PisicaNeagra33

  • Publicat Acum 3 saptamani
Akbar nu mi te mai adresa niciodată!
Așteaptă în tăcere sa iti dai seama dacă eu am iertat sau uitat toate jignirile pe care mi le ai adus de când am cont aici.
matrimoniale - membru fara poza

Akbar

  • Publicat Acum 3 saptamani
"Pentru mine iertarea nu se cere cu cuvinte, ci cu fapte.."
Absolut genial acest concept.

Pisica, cred că te-ai grăbit, puțin." Faptele" nu presupun o tăcere absolută, ci numai evitarea verbalizazii, fiind, așa cum spune Saya, înlocuită de mesajul nonverbal și curajul de a-l asuma față în față.
matrimoniale - membru fara poza

Saya

  • Publicat Acum 3 saptamani
*împărtășire... că împărțim dar din dar kiss
matrimoniale - membru fara poza

Saya

  • Publicat Acum 3 saptamani
seara bună, cu veselie
Doamne, Cocidius, îmi place povestea extrem de mult. Mulțumesc pentru împărtățire.
*
cine mai știe ce e sau nu iertarea... Cea fără de cuvinte se poate întrupa dacă și numai dacă știm interpreta și vrem limbajul nonverbal. Și numai în prezența fizică a celuilalt. happy
*tot îmi place povestea big hugthumbs up
poza Emill

Emill

  • Publicat Acum 3 saptamani
Eu sunt de acord cu Pisi.
poza PisicaNeagra33

PisicaNeagra33

  • Publicat Acum 3 saptamani
Nu sunt de acord deloc.
Urăsc tăcerile.
Maxim.
Nu vreau sa interpretez eu sa imaginez și să gândesc în locul tău.
Ce îți cade??
Ai greșit, constientizezi și apoi ii spui omului, din suflet, ca iti pare rău.
Dar de ce sa taci?
Din orgoliu? Lene? Lasă că ii trece ei asa în timp?
Sentimentul celui care așteaptă și nu primește niciun cuvânt e înfiorător.
Te simti atât de jos și atât de mic... tu esti victima dar agresorul se preface ca ai visat...nu s a intamplat nimic.
Nu suport neasumarea.
Chiar de eu iertasem deja, dacă el sau ea care mi a greșit nu scoate niciun sunet imi revin toți nervii, se amplifică și simt nevoia să ii dau cu ceva în cap!
Dle esti om nu plantă!
Nu sta ca iedera în ghiveci și să aștepți să se rezolve totul cu bagheta magică.
Zici de fapte.
Ce faci?
O duci la paris fara sa vb cu ea?
De ce ar pleca cu omul ce nu poate scoate 2 vb amărâte?
Se va simti un obiect....il iei il strici il lipesti cu superglue si il muți prin casa sau prin europa.
Nu o consideri om sa ii și vorbești?
În lumea mea din copilărie nimeni în jur nu dracuia. Altele mai grave nici atat.
Nu am vazut bătăi sau adulter sau circ cu vecinii.
La masa și oriunde se vorbea se radea și imi pare rău era un must.
Nu concep tăcerea și mersul pe burtă.
matrimoniale - membru fara poza

Milady

  • Publicat Acum 3 saptamani
super ! applause
matrimoniale - membru fara poza

rashela

  • Publicat Acum 3 saptamani
Prietenul meu de lumina, ai ales o postare excelenta, iar citirea blogului il consider chiar un semn, pentru ca tocmai ma uit la confruntarea titanilor. Imbratisare, imbratisare, si iar imbratisare.