Regulament
Bloguri

Матрёшка

Kate Dwyer și Penelope Gazin sunt două australience care au pornit o afacere de comerț online. Însă constant se loveau de reticența creatorilor de modă și a designerilor (majoritari bărbați) în a-și dezvolta afacerea. Așa că l-au creat și ”adus” în firmă pe Keith Mann (”man”, nu că ?), un partener invizibil care avea rolul de a menține legătura prin e-mail cu potențialii colaboratori. Trucul a funcționat o bună bucată de vreme, afacerea s-a dezvoltat cu succes și, după un timp, Kate și Penelope i-au permis lui Keith să ”exploreze” și alte oportunități de carieră, iar acum își conduc singure afacerea.

Privesc păpușile mele Matrioșka, mi-aprind o țigară și mă întreb ce s-a ales de Keith? Cum să fii atât de greu de iubit astfel încât să fii ușor de părăsit?

În primul rând, Keith permite fanteziei să bântuie. Fiecare destinatar de e-mail, fiecare colaborator și-l poate imagina pe Keith stând într-un fotoliu directorial, cu ceașca de cafea alături, tastând, parafând, contrasemnând corespondența. Pereții plini cu avize, acreditări, certificări, premii, fotografii de excursii exotice. Secretară sexy. Sau un Keith îmbrăcat într-o pereche de jeanși, lejer cu sine, fumător sau nu, pielea bronzată și mușchii lucrați. Keith - propria proiecție a celui din spatele monitorului…

Păpușica no 2. Keith este ”smart” și multitasking, informat, are timp să răscolească internetul în căutare de date importante, are timp să construiască răspunsuri meșteșugite sau să revină asupra draft-urilor. Este galant, seducător, curtenitor, deși spontan - arareori vorbește neîntrebat. Tranzacțiile cu ceilalți sunt ascunse, el (pare că) oferă exclusivitate. Orientat spre rezultate, competitiv, eficient pozitiv, colaborator ideal. Keith vorbește pe limba fiecăruia, are funcția ”autocorrect” instalată astfel încât greșelile gramaticale sunt excluse.

Dezghiocesc (o exista cuvântul ăsta?) ultima păpușă și mă gândesc la Keith pe mai departe. În limba engleză, ”stroke” are mai multe sensuri, dar a intrat în vocabularul formatorilor de opinie ca fiind ”toate formele de recunoaștere”. Explic: oamenii, indiferent de stare și condiție, își păstrează întotdeauna nevoia de contact. Așadar, un compliment, un salut familiar, o amabilitate, chiar și o insultă, arată că existența celorlalți este recunoscută. Un sărut sau o îmbrânceală, o declarație suavă sau o critică severă, sunt și ele semne de recunoaștere - superioare ignorării și indiferenței față de celălalt. Ca și vorba românească: iubește-mă sau urăște-mă, dar nu mă ignora!
Keith, cunoscând toate acestea, va materializa raportul lui cu ceilalți oferind și primind ”semne de recunoaștere”. Keith va obține și va oferi IDENTITATE.

Plecând de la povestea celor două antreprenoare, vă întreb și pe voi :
Cât de ușor ne este să renunțăm la un ID, la colaboratorul nostru virtual?

***Mă aflam în supermarket rătăcind printre alei străjuite de copaci cu rafturi. Lângă mine oameni alerți. În stânga mea, la distanță foarte mică, un tip își strigă nevasta, vecina, soacra: Lucianaaaaa!. M-am întors grăbit, zâmbindu-i larg. Mi-a răspuns la zâmbet, apoi a continuat mai mult ca pt sine: unde te-oi fi dus…?
Am lăsat rafturile, cumpărăturile, gândurile și ideile, am lăsat TOTUL acolo! Am alergat spre parcare, am gonit în viteză acasă, am deschis laptopul și am șters Luciana_7.

Am scăpat de numele ăsta? …încă nu pot răspunde…
Moderatori angel_angel39 pustietate_in_floare Ji_Ji admin

Comentarii

poza Ji_Ji
Moderator

Ji_Ji

  • Publicat Acum peste 2 luni
Luna,
echilibrul face diferența. menținerea lui.
big hug
poza Ji_Ji
Moderator

Ji_Ji

  • Publicat Acum peste 2 luni
Luna,
comentariile tale sunt mereu daruri pt mine prin rafinament și înțelepciune!
aștept blogurile poveștilor tale...
big hug
poza alexducu

alexducu

  • Publicat Acum peste 2 luni
va place mozart??

https://youtu.be/8hpuyr088hY
poza angel_angel39
Moderator

angel_angel39

  • Publicat Acum peste 2 luni
Ji_Ji, Leonabig hug
poza gicageo

gicageo

  • Publicat Acum peste 2 luni
stu....thumbs up....
poza stupidddd666

stupidddd666

  • Publicat Acum peste 2 luni
Gica, salutari lu’ Ame , din partea mea.
poza gicageo

gicageo

  • Publicat Acum peste 2 luni
Am să încerc să ajung săptămăna viitoare pe acolo !!happy ...mulțumesc pentru recomandare !!happy
poza Ji_Ji
Moderator

Ji_Ji

  • Publicat Acum peste 2 luni
Da, Gică,
departe de Constanța, dar un loc de vis... day dreaming
poza gicageo

gicageo

  • Publicat Acum peste 2 luni
Domniță Ji_Ji...pe tot litoralul , doar între Agigea și Eforie este !!??? ... că este un pic cam departe !!thinking
poza PisicaNeagra33

PisicaNeagra33

  • Publicat Acum peste 2 luni
știu...mi a șoptit o vrăbiuță