Aud in fiecare zi a vietii mele atatea rasuflaturi despre dragoste. Cum o vad femeile . Cum o vad barbatii. Ce greseli fac femeile. Care sunt ale barbatilor. Minciuni. Inselaciuni. Spoieli. Sporovaieli. Ce e amorul si ce vrea el? Ce e intimitatea si ce vrea ea? Care sunt pretentiile? Care sunt asteptarile. Ca ne pacalim si unii si altii. Ca avem “oboseli “. Ca avem asteptari gresite. Ca trebuie sa le ajustam. Ca nevoia sufleteasca e si ea pe acolo. Ca ecuatia chimica e bine sa fie una buna. Ca ne aflam la varsta cu multe calcule. Rupem, adunam , scocotim, scadem. Nu conteaza. Daca lumina din sufletul celuilalt nu vine neconditionat, daca trupul nu vibreaza, ne mintim de dimineata pana seara. Si o luam de la capat a doua zi. Sa avem iluzia ca suntem iubiti si ca iubim. Asa, ca la carte. Cica viata ne face intelepti. Pot sa zic direct: pe dracu! Sunt mai tampita ca la douazeci de ani. Din simplul motiv ca ma simt infranta, ca vreau mai mult pe masura ce timpul trece. Pentru ca nimic nu asteapta nimic.

Pentru ca dragostea e vant de departare si il prinzi greu, foarte greu. Cine sta cu inima larg deschisa la raspantie? Putini.

Si , totusi, daca mi-ar zice cineva ca visez aiurea, ca sufletul meu nu trebuie sa vibreze si ca trupul nu trebuie sa se sfarame sub imbratisare, i-as da, pe romaneste , un cap in gura.

Dragostea, in bucuria sau suferinta ei, nu poate fi altceva decat binecuvantare . Cu vantul ei de larguri. Pana intri in doi pe doi. Parol.

https://youtube.com/watch?v=PSoOFn3wQV4

Moderatori angel_angel39 pustietate_in_floare Ji_Ji admin