Regulament
Bloguri

fat frumos si zmeul

Vom demonta astazi un mit, si anume ca Fat-Frumos este personajul pozitiv din basmele romanesti, iar Zmeul un ticalos fara pereche. In fapt, asa cum vom vedea imediat, lucrurile stau exact pe dos.

Pentru asta, sa facem mai intai un mic profil psihologic al celor mai importante personaje din basmele romanesti.

Imparatul

E un mos senil si complet incompetent. Singurul merit ca a ajuns imparat e ca a fost primul nascut. Nu e in stare sa aiba grija de fii-sa, prin urmare ma intreb cum mama dracului ar putea avea grija de ditai imparatia. Nevasta-sa lipseste din peisaj, e subinteles moarta si l-a lasat cu trei fete care sigur nu-s ale lui, fiindca mosul are vreo 70 de ani si aia mica in jur de saispe. Desi e inconjurat de viziri, dregatori, sfatuitori, cand e sa ia vreo decizie iti vine sa-l iei la palme: primul individ care-i aduce fata inapoi o primeste de nevasta si mai ia si jumatate de imparatie. Stramosul sau care a intemeiat dinastia se rasuceste in mormant.

Fata cea mare si fata cea mijlocie

Sunt niste strambaciuni nasoale, plate si complexate, care-si urasc sora mai mica pentru ca e mignona, are fund, tate, e in centrul atentiei si e aia rapita, ba se mai si marita inaintea lor. Sunt atat de jenante ca nici un zmeu nu le vrea.

Fata cea mica

E aia rasfatata, bunaciunea invatata sa i se faca toate poftele. Nici nu vreau sa vorbesc mai mult despre ea, ca ma enervez.

Fat-Frumos (Fefe)

De obicei, e unu' caruia nu i-a placut cartea: ori print, ori vreun coate-goale. Frumusel si efeminat, metrosexual nativ. Ar fi stat sa frece menta in continuare si sa se ia la tranta prin iarba cu oile, cu fratii lui sau cu flacaii satului, da' vrea sa dea lovitura. Si, cand boul de imparat da sfoara-n tara cu fiica-sa si tronul premiu, normal ca se prezinta primul. Habar n-are cum arata fata imparatului, dar nici nu-l intereseaza prea mult, de fapt vrea imparatia. Si oricum stie de la tovarasi ca de obicei e rapita bucata familiei, nu carjele alelante doua.

Calul

E singurul personaj pozitiv din toata povestea care merita apreciere. Inainte de episodul cu jaratec zace slab, bubos si rapciugos in grajd, ceea ce arata inca o data ca imparatul e un idiot - nu asa te porti cu o asemenea comoara. Calul e cel care ii face strategia lui Fat-Frumos, in vorbe putine si concise. Nu zice prea multe pentru ca probabil ii e jena sa intre-n vorba cu un oportunist analfabet. In sufletul lui, isi doreste sa fie in echipa Zmeului.

Mama Zmeilor

Este exact opusul imparatului. In primul rand, la ea e sigur ca e mama zmeilor. Apoi, a facut trei baieti care e fiecare la casa lui, nu doua plangacioase care stau pe capul lui, ca imparatul. Si ia hotarari bune si de una singura, n-are nevoie de o armata de viziri, dregatori, sfatuitori, etc.

Zmeul

E un tip hotarat, energic si fortos. Probabil are un nas cat toate zilele, umbla neras, e paros si are palmele tabacite. Asta ce ne spune? Ca e un om care munceste! A tras din greu ca sa ajunga unde e - a ucis, a luptat, a umblat, a jefuit, s-a preocupat de cariera lui! Asa merg lucrurile pe taramul celalalt, acolo nu-ti da nimeni un castel ca te cheama imparatul-nu-stiu-cum. E sigur ca Zmeul si-a cladit palatul cu mainile lui. Bine, o mai fi avut niste muncitori pe care i-a mancat dupa aia, dar sunt convins ca a stat cu ei acolo, pe capul lor, sa vada cum pun aia marmura in baie, sa nu-l traga-n piept si sa-l fure. Si mi se pare normal sa-i manance la sfarsit, stim cu totii cum sunt muncitorii.
Mai stim ca are o mosie imensa, p_o_p_u_l_a_t_a cu tot felul de jivine ticaloase. Chiar credeti ca e usor de administrat asa ceva, sa-i tii in frau pe toti aia? Pai aia nu sunt prosti ca taranii imparatului, daca nu stai cu pleoapa pe ei. Deci, Zmeul e un bun gospodar, un bun cunoscator de oameni, un excelent strateg militar si un bun trezorerier.

Dar Zmeul e un tip cinstit in sentimente si cam fara noroc la femei. I-a venit varsta insuratorii, a stat, a analizat, a cercetat, si-a cautat nevasta. n-a gasit pe nimeni pe placul lui in propriul taram (ce s-alegi din jivinele alea?), deci s-a uitat la vecini. S-a indragostit de fata aia mica a imparatului (stie ce-i frumos, macar fizic, si nici nu incalca eticheta, tinteste la acelasi rang) si a procedat in consecinta, asa cum cerea traditia: a luat-o la el. Asa a facut si tac-su cu ma-sa, si bunicul lui, si strabunicul lui, la vremea lor. Asa e normal: clar, fara ascunzisuri, umblat cu soalda si alte prosteli. Pui problema direct: "Fa, te iubesc, te vreau! Treci incoace." Si prostul chiar o iubeste: n-o forteaza, n-o siluieste, e romantic, are o gradina cu trandafiri, o-nconjoara de bogatii, ii face toate poftele. N-am auzit nici o poveste in care Zmeul s-o tina pe printesa legata in beci, goala-pusca si sa vina s-o iubeasca cand are el chef, dupa cum ar merita. Peste tot citesc numai de caftane, covoare, tiare, bucate alese, matasuri fine, rochii, giuvaere, o tine-n puf. Omul e familist si serios, nu-si uita indatoririle: se duce-n fiecare zi la munca si anunta civilizat, cu buzduganul, cand vine acasa. Si toate astea pentru ea, ca sa n-o sufoce cu atentie, sa-i lase spatiu, sa fie libera, sa aiba matracuca timp sa-si faca unghiile, sa nu faca istericale ca, vezi doamne, a intrat peste ea in camera si-a vazut-o cu masca de castraveti pe fata.

Carevasazica, nevasta traieste in puf, ii face prostul toate poftele, si, in semn de multumire, ce face? Se amorezeaza de Fat-Frumos ca are parul mai ingrijit si tenul mai putin acneic (vezi, n-ai vrut sa te culci cu Zmeul) si se hotaraste sa fuga cu el. Da' mai intai incep sa se harjoneasca in pat, in patul pe care Zmeul cu mana lui il cioplise, din niste busteni taiati tot de el din padure, si-l carase-n carca pana la ultimul etaj al castelului, sa aiba japita peisaj cand se trezeste dimineata sub baldachin. Si prostii aia doi stau pana ii prinde Zmeul, caruia - in sfarsit! - i se aprind beculetele.

Mai departe. Zmeul lupta corect, Fat-Frumos triseaza: bea apa vie de la un corb pe care-l mituieste, da cu peria, gresia, naframa; in fine, face tot ce poate sa lupte cat mai putin si sa-i bage pe altii la inaintare.

Din toate astea, eu pricep ca morala basmului romanesc e urmatoarea:
- daca esti un smecher metrosexual si stii sa profiti de pe urma tontilor incompetenti ajunsi in pozitii de conducere, te aranjezi pe viata.
- daca esti o fitoasa analfabeta si de bani-gata, ai toate sansele sa umble toti dupa fundul tau si dupa averea lu' tac-tu.
- daca esti un tip cinstit, muncitor si care lupta dupa reguli, pici de papagal.

Daca basmul romanesc ar fi avut macar o urma de dreptate, Zmeul i-ar fi rupt gatul lui Fefe cu doua degete, ar fi luat-o pe proasta aia, i-ar fi dat o bataie sora cu moartea si ar fi trimis-o racheta inapoi la tac-su acasa. Apoi si-ar fi strans armata, ar fi navalit pe taramul imparatului si i-ar fi facut prapad, ar fi violat, jefuit si ucis tot ce i-ar fi stat in cale, ar fi unit cele doua taramuri si si-ar fi facut harem din toate gagicile alea proaste ca noaptea. Pentru ca fiecare merita sa-si traiasca propriul basm.

https://lifestyle.bzi.ro/basmul-romanesc … 13268
Moderatori angel_angel39 pustietate_in_floare Ji_Ji admin

Comentarii

poza PisicaNeagra33

PisicaNeagra33

  • Publicat Acum peste 2 luni
nu m-am uitat dle la profil..că altfel nu mă băgam pe teritoriu interzis
ia, hai că nu mai vb decât cu dunăreni
poa să fie și din budapesta, belgrad, bratislava sau vienaday dreaming
poza stupidddd666

stupidddd666

  • Publicat Acum peste 2 luni
Cine Evla, tu? Hai da ma dracuhappy)))
poza stupidddd666

stupidddd666

  • Publicat Acum peste 2 luni
Angel, cand te fac o masuratoare?
poza PisicaNeagra33

PisicaNeagra33

  • Publicat Acum peste 2 luni
Ce frumos nove??
Ca nu zice nimeni de muntence acolo...
poza PisicaNeagra33

PisicaNeagra33

  • Publicat Acum peste 2 luni
Angy....miau!
Asa e unele...dle...n are noroc....doar cu 1.65
crying

Da eu vreau sa vb cu autorele da blog.
Insist.
Ma lasa asa nemulțumită?
poza angel_angel39
Moderator

angel_angel39

  • Publicat Acum peste 2 luni
La nivelul meu, caci sunt destul de inaltabig grin
poza angel_angel39
Moderator

angel_angel39

  • Publicat Acum peste 2 luni
Mrrrr! Pisi....

Pana ieri, titularul blogului a avut dificultati in a putea posta raspunsuri pe blog, uneori se intampla
Cat despre faptul ca este copy, e loc si de el, stim ca il folosim in cadrul subiectelor cu tenta istorica de exemplu. Bine, atunci subliniem ceva, acest text il putem trata ca si banc. Si daca este banc, ce poti adauga pe langa? Si daca rostul este de buna dispozitie, de ce sa protestam si sa contabilizam?!

Pentru autorhappy

Regulamentul prevede ca in cazul textelor copy, sa introducem si o idee proprie.
De dorit ar fi, conform aceluiasi Regulament , sa folosim un text copiat doar pentru a sublia o idee personala. La bancuri si poezii este mai greu, sa nu fim rigizi.
Ehh, exceptii au mai existat, chiar la nivel inalt, sa fim indulgenti, incet incet ne obisnuim toti cu regulilehappy
poza gicageo

gicageo

  • Publicat Acum peste 2 luni
Pisi....ce nu înțelegi !???happy ....autorul blogului este , de fapt , zmeul refuzat de moldoveancă !!happy
poza angel_angel39
Moderator

angel_angel39

  • Publicat Acum peste 2 luni
Pfff! rolling eyes

Eu caut un zmeu! Nu se mai gasesc, domne!
Imitatii sau chinezarii!

Si cand te gandeati ca am fost si la magazinul de Zmei-e! crying
poza Ji_Ji
Moderator

Ji_Ji

  • Publicat Acum peste 2 luni
Autore,
pune și o contribuție personală pe blogul ăsta.
scrie ceva despre sfânta vineri, de duminică sau miercuri