Când sunt în oraș, stau intr-un apartament pe care l-am cumpărat acum vreo 15 ani. Când m-am mutat, pentru a compensa deranjul făcut cu refacerea apartamentului, am făcut curățenie pe toată scara blocului. Evident pe banii mei. Pana aici nimic neobisnuit. Acum a venit timpul pentru o nouă intervenție pe casa scării. Și tare nu vreau sa o fac tot pe banii mei. Așa că am vorbit la asociație. Simpatic e faptul că cea care se ocupa de blocul meu - o sa o numesc Acreala pentru a mă scuti de caracterizarea personajului- are vreo 60 de ani, locuiește cu mă-sa, are niste negi pe bărbie și ține foarte mult la statutul său de domnișoară. Daca îi zici "doamnă", să te ferească Sfântul...nu te mai speli cu toată apa Prutului.

Prin urmare m-am hotărât să vorbesc cu domnisoara Acreala să facem niște îmbunătățiri casei scării. Eu să pun 30% (că și așa se plânge toată ziua că nu sunt bani) și asociația restul sumei. Am sunat-o, părea nehotarată dar a decis sa vina până la bloc să vadă situația. Și a venit... Cu MĂ-SA.

Pentru a discuta pe îndelete problema, le-am invitat in casa. Mă-sa cred ca trecuse bine de 80 de ani. Le-am invitat sa ia loc, am facut o
cafea și am inceput negocierile.

EU: - Uitați doamnelor, eu as vrea sa...
MĂ-SA (încruntată): - Nimic!
ACREALA (îmbufnată): Care doamne?
EU (amețit): - P-p-poftim?
MĂ-SA: - Nu faci nimic aici! Nu-i scara ta, mi-a zis mie copilu' că vrei bani pentru curățenie. Cine știe ce faci tu cu banii...că va cunosc eu pe voi, bărbații.
Copilu' era don'șoara Acreala...60 de ani. Incepusem sa ma enervez pe hoașca aia batrana!

EU: Dar doamna, mi se pare normal ca după 15 ani sa facem o cosmetizare...
MĂ-SA: Îți place rămâi, nu-ți place vinzi apartamentul și pleci. Nu-i treaba mea.
EU: Dar de ce nu o lăsați si pe domnisoara Acreala să se pronunte? Ea se ocupa de administrație nu dumneavoastră, nu?
MĂ-SA: Noi ăștia mai bătrâni trebuie sa avem grija de copii. Ei nu stiu ce e bine si ce e rau. Mai ales când e vorba despre bărbați.

Am rămas mască. Nu mai stiam ce sa zic.
Babornița nici macar nu se uita la mine. Își fixase privirea într-un colț sus și și-o uitase acolo. La un moment dat am crezut ca a murit cu ochii in tavan.
Fiica-sa, Acreala, se îmbujorase în obrajorii usor scofâlciți si privea în jos.
ACREALA: ...Pai...facem cum zice mămica...
EU: Adica nu mai facem nimic?
ACREALA: Pai daca mămica zice așa...
MĂ-SA: Asa ramane! Am zis!
EU: Domnisoara, de ce o lăsați pe "mămica" să vorbească pentru dumneavoastră? Nu are nicio treabă cu asociația. Iar argumentele ei sunt fara logică, noimă, rațiune...
ACREALA: Pai...e mămica.

In acel moment am renuntat. Mi s-au străpezit dinții la cuvântul "mămica" spus de o coșcogemitea toanta. Clar că trebuie să vorbesc cu șeful asociației. Sper doar sa nu fie și ăla cu vreo mămică, că mi-a ajuns până peste cap.

Moderatori angel_angel39 Galateea admin