Berti a iesit in curte dis de dimineata, cand toti ceilalti ai casei inca dormeau. Prin frunzisul pomilor, soarele lumina piezis sferele mici si efemere ale papadiilor care se deschideaua una cate una, pe masura ce lumina binefacatoare cadea asupra lor. Dupa ce s-a oprit pentru cateva clipe in pragul usii, a pornit incet spre gardul dincolo de care se deschidea gradina minunata a vecinilor, cu gazon ingrijit si tuns, cu rondourile cu lalele de toate culorile care urmau sa se deschida si ele odata cu miscarea ascendenta a astrului zilei. Ca de obicei, Berti s-a oprit langa o scandura rupta din gard si s-a lasat pe iarba jilava, incarcata cu picuri de roua dupa noaptea inca rece. Chiar langa spartura din gard e o tufa de rostopasca printre frunzele careia Berti vede intreaga curte, pana la casa din fata si bucataria de vara, pe care le cunoaste destul de bine. Urma sa intre in curte cand deodata, atentia i-a fost atrasa de miscarea tainica, usoara si unduitoare a unei umbre, a unei siluete abia vizibile in dreptul usii casei vecine. Berti s-a lipit de pamant ca sa nu fie vazut si continua sa urmareasca ce se intampla in curtea vecina. Acolo unde lumina soarelui inca nu ajunsese umbrele erau atat de dense incat nu se putea distinge mare lucru. In schimb atunci cand misterioasa silueta a ajuns sa fie scaldata de razele puternice, lui Berti i s-a taiat respiratia. Nu vazuse niciodata atata frumusete, armonie desavarsita si magie hipnotica. Dintr-un salt usor care parea un zbor nesfarsit, acea umbra sublima a ajuns pe balansoar, in plina lumina. Berti, gatuit de emotie a putut sa contemple atunci negrul infinit care acum trada cateva pete opace, aranjate parca aidoma unui mesaj indescifrabil pe tot corpul atat de mladios si care aratau atat de bine, contrastand cu curelusa eleganta, rosie de care era prins un banut de argint. Invaluita in caldura matinala a soarelui, venita parca dintr-o alta lume, lungita pe balansoar, parea ca tocmai a adormit.
-Nola! s-a auzit vocea cunoscuta a vecinei. Berti nici nu a reusit sa-si dea seama cand visul sau minunat s-a destramat brutal, privi din nou bancheta balansoarului dar aceasta era goala si continua sa se legene cu un scartait prelung.
Abia dupa cateva zile in care a urmarit-o prin spartura gardului, emotionat dar plin de speranta, Berti a intrat in gradina vecina si s-a indreptat timid spre balansoarul pe care Nola se legana in bataia usoara a vanticelului de primavara.
A fost cea mai frumoasa vara din viata lui Berti.
Intr-o zi insa, cand afara se facuse frig, Berti a vrut sa intre in curtea vecina, doar ca vocea aceea cunoscuta care o striga uneori pe Nola nu s-a mai auzit. In schimb a auzit un latrat cat se poate de rautacios si agresiv. Doua vietati paroase si cracanate se apropiau val-vartej spre gaura din gard. In ultima clipa Berti s-a catarat pe coama gardului de unde o vreme le-a privit cu dispret si dezgust. Abia atunci a inteles ce s-a intamplat, ce a insemnat vanzoleala aceea din curtea vecina din ultimele zile, oamenii care carau, incarcau si descarcau. O vreme nu a putut sa manance nimic. Doctorul a recomandat vitamine si niste suplimente dar fara nici un rezultat. Intr-o noapte geroasa de iarna, cand in casa ardea focul vesel in camin si toti ceilalti radeau si mancau, Berti a iesit prin usita lui si a disparut pentru totdeauna.

Moderatori angel_angel39 Galateea admin