Regulament
Bloguri

21 grame

Vizionând filmul 21 GRAME, fiecare a gândit câte ceva, fiind îndreptăţiţi să oscileze între credinţă şi ficţiune, între paranormal şi neîncredere.
Pentru a nu complica prea mult introducerea consider că este utilă una din multele opinii de pe net:
https://efemeride.ro/sufletul-cantareste … rame/

Ca o digresiune asupra textului invocat mai sus, opinia mea (şi a altora, dificil de nominalizat aici) este că respectivul halo nu este altceva decât aura care poate deveni vizibilă în momentul haosului energetic ce se produce în pragul morţii corpului fizic.
Aura, unul din corpurile astrale care sălăşluiesc alături de corpul fizic, este în prezent singura ce poate fi văzută (percepută) prin mijloace tehnologice, utilizând fenomenul Kirlian. Deci existenţa ei poate fi demonstrată ştiinţific.
Aura înconjoară toate corpurile vii, atat din regnul animal cât şi din cel vegetal. Cea mai lungă aură (care se depărtează la cea mai mare distanţă de corpul fizic) este în cazul copacilor, putând ajunge şi la 30 metri. Dacă nu suntem într-o stare energetică extrem de negativă (când suntem furioşi, de exemplu), cand ne apropiem de un copac, sau chiar îl îmbrăţişăm, aura copacului se interpătrunde cu aura noastră şi ne înconjoară, moment în care putem percepe o stare de bine, primind energie pozitivă…
Două proprietăţi interesante ale aurei:
-când două persoane au afinităţi, aurele acestora se îmbină; când două persoane nu au afinităţi aurele tind să se retragă una de cealaltă;
-aura păstrează forma corpului şi după ce i-a fost amputat un membru, sau păstrează forma unei frunze şi după ce a fost ruptă o bucată din ea.

Sufletul (spiritul) este un alt corp astral, dar acesta are o proprietate extraordinară: în anumite condiţii poate părăsi corpul fizic, cu care menţine o legătură prin aşa numitul cordon de argint, putându-se deplasa la distanţe nedefinit de mari. La cei care nu au o pregătire (antrenament) în acest scop, separarea spiritului de corpul fizic poate apărea în momente de şoc, cum ar fi moartea clinică.
Această separare se poate face şi prin antrenamente specifice susţinute, pe durata separării putându-se constata o încetinire semnificativă a funcţiilor vitale. Entităţile foarte mari de informaţii au antrenat oameni în acest sens, în scopuri de spionaj.
O categorie cu totul aparte, care au o pregătire extrem de avansată, reuşeste să obţină performanţa de a face ca spiritul să interacţioneze cu materia reală, putând acţiona asupra ei.
O atenţionare pentru “începători” (care ar putea dori să ajungă la performanţe fără a fi bine documentaţi sau îndrumaţi): dacă pe durata separării se rupe cordonul de argint, spiritul nu se mai poate întoarce în trupul fizic care va muri (sau va rămâne în stare vegetativă).
Moderatori angel_angel39 Galateea admin

Comentarii

poza Akbar

Akbar

  • Publicat Acum peste 2 luni
Un fals "cunoscator" din nou da cu bata'n balta. Ei bine, eu am instalat Vista nu Windows 10, asa cum ti-a aparut tie in cine stie ce stare de mahmureala.
poza Akbar

Akbar

  • Publicat Acum peste 2 luni
Deceneu, am reverificat si link-ul se deschide. Am remarcat insa ca sunt link-uri ce nu se pot accesa de pe acest site, dar corelat cu sistemul de operare al calculatorului, tabletei sau telefonului mobil. Link-ul nu este o recenzie a filmului, continand si alte elemente.

Nu suntem inca suficient de pregatiti pentru a defini diferenta dintre material si energie. Pana si lumina, care se considera a fi doar energie, are caracter dual: particula si unda.
In sfarsit, conform ultimelor descoperiri, elementele atomilor nu-s decat concentrari de energie, deci si ceea ce consideram noi materie este de fapt energie... Atata doar ca, dupa descoperirea bosonului Higgs (particula lui Dumnezeu), ceea ce numim materie mai contine si particula infima ce-i confera masa.

Deci cred ca este prematur sa presupunem care din corpurile astrale contin sau nu bosonul Higgs, in stadiul actual al cunoasterii.
poza Akbar

Akbar

  • Publicat Acum peste 2 luni
Evlampia, probail ca esti cam des furioasa si copacii si-au luat talpasita ... sa nu le cada frunzele, tocmai acum, primavara.
Stalpul este recomandat, in cazurile de furie, daca desenezi o tinta pe el, iti iei avant si nu ratezi tinta. Sa vezi ce au(!!!)ra iti face...
poza Akbar

Akbar

  • Publicat Acum peste 2 luni
Allien, am auzit (de la altii care folosesc, caci eu nu am nevoie, daca ai vrut sa "bagi" un apropo) ca sunt alte produse mai bune ca fixodentul. Este doar un sfat, desi banuiesc ca nu tii cont de sfaturi.
Un alt sfat: pentru mai putin de 10 lei in plus la abonamentul TV (daca nu locuiesti undeva departe de aglomeratiile urbane), poti avea mai mult de 100 programe.
P.S. Inspiratia mea nu provine de pe TV. Daca locuiesti intr-o localitate cu bilioteca, ai putea citi cam tot ce te intereseaza, fara sa fii nevoita sa cumperi carti. Acu' depinde si ce te intereseaza, caci sunt domenii nereprezentate in arhiva bibliotecilor.