L-am gasit pe terasa, intins pe un sezlong, cu chitara in brate si catelusa alaturi.
– Buna sa-ti fie inima precum ti-e cautatura, voinice!
– Salut. Ai ajuns mai devreme, ma urecheste el putin.
– Apai m-au adus vanturile mai repede. Ce faci?
– Cresc vazand cu ochii ca Fat-Frumos din lacrima.
– Fat-Frumos??? Mai degraba Zmeul cel Rau, rad eu cu gura pana la urechi.
– Da da. De fapt am citit un articol candva despre cele doua personaje, articol in care Fat- Frumos era facut muci.
– Aham…l-am citit si eu. Fat- Frumos sucks, Zmeul rules. Hi hi hi. Serios acum, ce mai faci?
– Cant blues si fac burta, nu vezi? Vivat “Hoochie Coochie Man”
– Vad. Dar unde-i burta? Parca ziceai ca te pui pe ingrasat.
– Gandeste in perspectiva. Deocamdata o proiectez mental, rade el. Ia zi, ce vanturi te aduce pe aici?
– Voiam sa te mai vad si sa mai stam de vorba.
– Despre?
– Despre nimic deosebit. Asa…aiurea. Dar cum se face ca stai? Nu te-am vazut niciodata asa.
– Adica?
– Adica te stiu bagat in priza toata ziua. In miscare, fara stare, fara odihna, facand mereu cate ceva.
– Azi mi-e lene. O lene organica. O lene letargica.
– Te simti obosit?
– Nop. Doar lenes.
– Cum? Chiar acum cand toti ne pregatim de Paste? Nu vezi ca toata lumea nu-si vede capul de treburi? Nebunia cumparaturilor, a curateniei etc etc etc.
– Na, fiecare cu ale lui, imi zice el cascand ca un motan.
– Tu nu te pregatesti de Paste?
– Ba da. In stilul meu. Nu am nimic cu oamenii dar totusi ar trebui sa iasa din vartejul asta din jurul sarbatorilor.
– De ce? Nu esti de acord cu el?
– Trebuie sa fiu eu de acord? Fiecare face ce vrea. Doar ca circulatia a devenit insuportabila iar magazinele– centre ale vacarmului. Este o isterie generala. Si pe aici pe la tara s-a instalat starea de asediu. Babele parca au inviat, o vanzoleala iesita din firesc.
– Asa e de sarbatori. Oamenii se pregatesc. Si la biserica am auzit indemnuri pentru Marea Pregateala.
– Nu cred ca ii indemna la vopsit oua, taiat animale si facut cumparaturi. Ci mai degraba la pregatire sufleteasca. Si daca ii indemna la altele inseamna ca era un popa prost. Mai sunt si de astia. Oricum credinta rateaza cand devine institutie.
– Nu ti-e frica ca vei fi afurisit?
– Am fricile mele. Asta nu este printre ele. Oricum nu te poti juca cu credintele omului. Asa cum sunt ele. Bune sau rele. Oamenii se hranesc si traiesc cu acea credinta.
– Tu crezi in Inviere?
– Bineinteles ca da. Si o traiesc asa cum stiu eu, observand si ipocriziile si miracolul. Invierea ne-a legat pe toti. Ne-a tinut ca popor. Este laitmotivul existentei noastre. In toate legendele sau baladele o intalnim intr-o forma sau alta. Ca tot vorbeam de Fat-Frumos…nu e el cel caruia i se aduce apa vie? Sau, uite, cel mai la indemana exemplu “Cantecul Bucovinei”.
– Ce-i cu el? Unde e invierea acolo? ridic eu o spranceana.
– Pai “Bucovina plai cu flori/ Unde sunt ai tai feciori?/ Au fost dusi in alta tara/ Dar se-ntorc la primavara” despre ce crezi ca vorbeste? Despre Inviere. Despre flacaii luati cu forta si dusi prin razboaiele imperiilor, morti prin alte parti ale lumii. “dar se-ntorc la primavara” este Invierea.
– Nu stiam asta…vaaaaii. Iaca ce subiect. Si mie chiar imi placea cantecul. Ai un stil de a strica placerile omului…acum mi-e frica. Il voi asocia cu videoclipul din Thriller.
– Frica? Frica de ce? De moarte?
– Da…culmea! Evident…
– Esti prostuta. De murit oricum mori. Si din moment ce este cel mai sigur lucru ce ti se poate intampla si nimeni nu scapa de asa ceva, de ce ti-e frica? rade el.
– Iaca-asa. Du-te la dracu!
– As intelege frica de a nu muri ca prostul. Adica sa mori fara nici o realizare concreta. Sa treci dincolo fara sa lasi ceva in urma ta sau sa simti ca nu ti-ai indeplinit ceea ce ti-ai propus. La nivel minimalist, evident.
– Ca in “Nemurirea” lui Kundera?
– Ca in nemurirea ta. Nu te mai raporta la carti ci la tine. Gandeste prin tine nu prin sistemul valoric al cartilor. Ele te formeaza pana la un anumit stadiu…apoi ramai tu singurica.
– De parca tu nu ai fricile tale…
– Cum sa nu? Am o gramada. Dar incerc sa mi le administrez cum pot. Stii tu…”fear is the mind killer”.
– Vorbesti prostii…de parca nu ai sarit niciodata de trei stanjeni la vreo intamplare…
– Ooo…ba daaa…de foarte multe ori. De exemplu, cand eram mic, ma speria curcanul Vasile al bunicii. Lua-l-ar dracu cu ciocul lui cu tot! Ca sa ajung la buda din fundul curtii trebuia sa trec prin ograda pasarilor. Si atunci il apuca pe dementul ala infoiala si fugareala. Crede-ma ca nu a fost placere mai mare ca atunci cand l-am vazut racituri.
– Rad ca prosta. Mi-l si inchipui fugarindu-te prin curte. Dar eu nu vorbeam de fricile copilariei. Ci de astea de-amu.
– Pai cred ca traiesc frica de ridicol.
– Asta nu e vanitate?
– Cred ca da. Dar una constructiva. Cred. Nu stiu. Incerci sa faci lucrurile cat mai bine cu putinta. Altele nu cred sa mai am. Sau inca nu le stiu. Oricum frica apare cand esti in proximitatea fenomenului ce o dezvolta. De exemplu un uragan din SUA nu-ti face pielea de gaina. Il privesti cu interes si cu o anumita curiozitate.
– Ca o baba curioasa sa vada cu ce s-a imbracat mortul? Si daca-i sta bine? rad eu.
– Da, cam asa ceva.
– Dar este ridicol. Asa ceva…omenirea asta e gresita. Oare ce o mai poate salva? Un restart? De fapt nu cred. Ar face cam aceleasi greseli. Tine de firea oamenilor. Nu-mi imaginez ce-ar putea fi. Tu ce crezi?
– Eu am parerile mele. Destul de personale. Nu cred ca omenirea ar avea nevoie de vreo salvare. Nu e nimic rau cu ea. Are nevoie doar de mai multa iubire.
– Deci iubirea salveaza din punctul tau de vedere, ranjesc eu sarcastic. Care iubire? Sacra sau profana?
– Nu lua in derizoriu. Nu rostesc vorbe mari. Oricare forma de iubire te ridica. In sat la mine era un mare betiv, Culita a lu’ Labuta ii ziceam. Stii ca fiecare sat are cel putin un nebun, o **** si un betiv. Sunt sigur ca si a lu’ Labuta a atins metafizicul cand s-a indragostit prima oara.
– Si apoi a cazut iarasi. Daca iubirea salveaza de ce nu a ramas “inaltat”?
– Pentru ca vorbim de iubirea profana. Care are un mare defect. Este discontinua.
– Adica?
– Adica este ca o criza de apendicita.
– Asa ceva…comparatia asta nu am mai auzit-o. Sa compari iubirea cu apendicita…
– Gandeste-te la mecanism. In prima faza se inflameaza. Toti am trecut prin asa ceva si toti am rostit “esti facut/a pentru mine”, “nu am mai iubit niciodata asa”, “iubirea noastra e unica”. Majoritatea se opresc aici. Prima faza se termina cu un hatza- batza cinstit si apoi isi vad de ale lor. Faza asta imi aminteste de Grigore-motanul copilariei mele- care in fiecare primavara era un crai jigarit, cu o paloare trista si ochi rataciti.
A doua faza este scoaterea apendicului. Faza dezinflamatorie. Cand euforia a trecut. Si apele incep sa se linisteasca, sa se aseze in matca. Iubirea care incepe sa se sedimenteze.
A treia faza si cea mai importanta din punctul meu de vedere este cicatricea care iti ramane dupa operatie si cu care traiesti toata viata. De asta “Romeo si Julieta” pe mine ma lasa rece. Ca multe alte iubiri celebre. Apreciez, mai degraba, iubirea parintilor mei. De fapt o admir. Dupa atatia ani se tin de mana, fac totul impreuna, spun glume si cand cred ca noi nu-i vedem isi mai fura cate un pupic.
– Si iubirea sacra? intreb eu.
– Apai asta e un subiect tare delicat. Si mi-e prea lene sa mai vorbesc.
– Serios? Lene sau evazare?
– Lene. Altadata despre asta. Si sunt subiectiv. Adica privesc prin prisma a ceea ce simt eu. In discutia despre subiectul asta adopt o atitudine mai degraba socratica: stiu ca nu stiu. Si acum simt ca n-am nici un chef de a discuta despre un subiect atat de vast ce atinge cumva latura divina. Iar tu ai face bine sa iti raspunzi singura la intrebari si sa nu ma mai bazai pe mine la cap. N-am valente de guru. Abia ma inteleg pe mine daramite sa mai cred ca detin raspunsuri. Asa ca mai bine taci.
– E ceva ce se bate cap in cap. Nu detii raspunsuri. Si totusi crezi in Dumnezeu?
– Tu esti normala la cap? Nu vezi ce frumos a inflorit ciresul ala?
Am tacut. Avea dreptate. Mi-am tras un sezlong langa el si aproape am atipit in acorduri de blues si miros de flori de primavara. Se lasase racoarea serii. Dar mi-era bine. Era pace.

Moderatori angel_angel39 Galateea admin