- Am avut o conceptie total gresita despre rabdare. Nu credeam ca sunt structurata genetic sa astept. Nu vorbesc despre rabdarea de a face ceva ci despre rabdarea de a-ti smulge ceva. O atingere. Am tanjit dupa ea. Imi vine sa te omor...
- De ce spui asta?
- Taci...de fapt nu, vorbeste.
- Nu...
- Taci. Mai bine...am avut impresia de departare. Mi-a ajuns sa fii departe de mine, sa te vad doar in gand. Vreau mult mai mult. Am incredere. Mi-a ajuns sa creez amintiri frumoase care sa-mi fie hrana cand tu nu esti atunci cand intind mana pe cealalta jumatate de pat, sau sa colorez strazile Iasului cu pasii tai, in plimbari ocazionale impreuna, apoi sa trec de una singura pe acolo si sa zambesc tampa la fiecare urma pe care ai lasat-o.
- Las urme?
- In mine tot timpul...stii? cateodata chiar ma scoti din rabdari.
- Stiu, te vad.
- La inceput mi-era frica. Eu nu am iubit pana acum. Nu am avut starea aia de multumire sufleteasca, nu am avut fericirea pe care o simt cand te vad, nu am stiut ce inseamna sa iti tremure sufletul la o atingere, sau sa simti ca o iei razna daca nu o face.
- Si acum?
- Acum pentru ca imi vine sa te descompun, sa te tai in bucati mici mici mici, apoi sa te reconstruiesc cu drag. Pentru ca sunt geloasa si pe hainele pe care le porti. As vrea sa te imbraci cu mine. M-am schimbat, m-ai schimbat. Mi-e ciuda uneori. A trebuit sa vii in viata mea si sa ma transformi in parte din tine. Ireversibil. Eeee...
- Ciuda? Ciuda ca in cartile lui Bulgakov?
- Nu. Dimpotriva. Pentru prima oara in viata sunt sigura, sigura ca iubesc, sigura ca pentru toate astea merita sa invat sa am rabdare si intelegere cu un catar ca tine.
- Catar? Nu ti se pare o metamorfoza cam brutala? Mai daunazi imi ziceai "ploaie cu soare"
- Daaaa...s-o crezi tu!
- Esti suparata?
- Imi vine sa te strang de gat...
- ...te rog chiar.
- )... e de neimaginat cat de „acasa” ma simt in preajma ta. Cata liniste imi poate oferi prezenta ta. Am certitudinea ca la bratul tau pot pasi oarba pentru ca as sti ca esti alaturi si m-ai feri de pericole. Ma poti vindeca de orice boala. Sufleteasca sau trupeasca. Ai avut dovada.
- Esti o prostuta...lucrurile sunt mult mai complicate.
- Sa ma pupi! Ai stiut mereu sa te strecori in sufletul meu...
- Hmmm...nu cred ca am facut ceva care...
- Taci! Mai taci din gura, lua-te-ar naiba de idiot! Habar n-ai cum te vreau. Imi vreau degetele pe coapsele tale, iti vreau mirosul de soare, vreau sa-ti rearanjez toate alunitele, vreau sa te strivesc cu sarutari si sa iti rup toate ligamentele intr-o imbratisare, sa uiti orice privire ce a vazut viitorul in ochii tai si orice semn ca ar mai fi existat cineva inaintea mea. Refuz cu vehementa ideea ca ai mai fi putut vreodata iubi pe altcineva inaintea mea. Vreau totul de la tine iar acel „tot” sa fie al meu. Nu poti lupta cu ceea ce vine din inima. Pentru ca e manifestarea pura a ceea ce esti tu. Esenta ta. Ceea ce conteaza. Ceea ce te defineste. Ceea ce iti da putere si te vindeca. Iti da sens si culoare.

...si el si-a dat deoparte coastele si a primit-o intre ele. Ea i-a intrat repede in sange si a inceput sa misune prin el. Era casa ei. Erau o singura fiinta, doar ca el nu stia...inca.

Moderatori angel_angel39 Galateea admin