Pfiuu…in sfarsit am cerut si eu acceptul pentru blog. Si asta pentru ca am observat o jenanta scadere, pe ansamblu, a calitatii blogurilor. Si uite asa sper sa contribui si eu la aceasta colosala cadere libera.
Erau cativa oameni care scriau bine. Si cand spun bine ma refer la idei, constructia frazelor, imagini, trairi transmise etc. Mai exact vreo trei. Unul este moderator si a scris un blog de retragere (si mi-e ciuda pe ea ca a facut-o), altul scrie cand isi mai aminteste, iar preferatul meu a disparut precum magarul in ceata, satul de caterinca zgomotoasa, cu miros de mici si bere la halba.
Toti oamenii astia s-au trezit cumva inconjurati de cliseul “ai iesit in public, iti asumi si suporti”. Da, este adevarat. Dar iti asumi si suporti comentariile pertinente si obiective, comentariile care-ti pun semne de intrebare, care exprima idei valoroase, care denota un minimum de IQ.
Evident ca au fost o gramada de comentarii pertinente, insa regula lui Pareto s-a impus si in cazul asta. Si asa sectiunea bloguri s-a transformat in sectiunea “seara buna”. O sectiune in care oamenii isi varsa gunoaiele mentale. Constiente si inconstiente. Si uite ca mi le voi varsa si eu.
Gunoaiele inconstiente sunt visele. Visele sunt de mai multe feluri. De cele frumoase nu vorbesc. Acum vorbesc despre cosmaruri.
De exemplu pe mine ma chinuie in mod repetat un adevarat cosmar care imi incarca mintea. Care e acela? Ei bine, ca sunt ascultata la matematica. Pare amuzant, nu?
Cand am terminat generala, era o moda ca elevii destepti sa dea la liceu de matematica-fizica. Desi nu mi-au placut niciodata stiintele exacte, asa am facut si eu. Ca sa imi fericesc mama. Am intrat a 28-a la liceul unde preda cel mai tare prof de mate din oras. Si am reusit sa prind ultimul loc in singura clasa care facea matematica cu acest super-prof. Dar degeaba. Nu se prindea matematica de mine nicicum. Ca sa trec clasa am inceput sa invat. Proful nu avea incredere in mine si ma asculta nonstop. De unde si cosmarul.
Si uite asa a trecut liceul. Chiuleam in draci, mai dadeam niste lucrari, luam note mari, mai incasam cate un 1, dar imi scoteam media.
Dar asta nu era de ajuns. Asa ca super proful meu, care era si director, mi-a propus un targ. “Vrei sa intri in bac? Iti dai toti 200 de perechi de cercei jos de pe tine si lasi bocancii acasa, iti faci codite nu creasta, te imbraci si tu cu o rochita ca o domnisoara si intri la examenul de bac”. A doua zi aveam parul impletit in vreo 10 codite si cerceii atarnati de rochia care era foarte lunga in fata si foarte scurta in spate. In acel moment s-a terminat cosmarul real. Proful a inceput sa rada, mi-a zis ca-s dementa si m-a lasat im plata Domnului.
In anii care au urmat au aparut cosmarele virtuale. Visele despre orele de mate. Am avut unul si noaptea trecuta, la n-spe ani dupa ce am terminat liceul. Va dati seama ce tare m-a marcat matematica asta…
Se facea ca nu am mers la nici o ora un trimestru intreg, mai aveam 2 ore de matematica pana la vacanta, trebuia sa merg la amandoua ca sa primesc 2 note, sa mi se incheie media. Normal, trebuia sa fiu ascultata de 2 ori, la tabla, in fata clasei. Normal, nu stiam nimic. Normal, luam 3. Normal, eram lasata corigent.
Moment in care ma trezesc speriata, transpirata, dar respir usurata. A fost doar un vis. F… matematica, pe Pitagora, Euclid, Gheba, Olivoto, Titeica si pe toti care au transformat matematica in materie obligatorie.

Moderatori angel_angel39 Galateea admin