**Poezia poetului Mihai Eminescu este barometrul incontestabil al trăirilor interioare umane. Oamenii pot să-şi dea seama dacă mai există în sufletele lor şi-ale semenilor: sensibilitate, iubire, iertare, dragoste, romantism, fericire, compasiune, dramatism, manifestarea liberă a personalităţii şi măreţia de a fi om. Poezia eminesciană surprinde profunzimea trăirilor umane, ipostazele în care conştiinţa interioară oscilează ca un ceasornic biologic. În poezia lui regăsim: dramele, suferinţele, complexitatea trăirilor umane, patriotismul, atitudinile şi lumile interioare în care sufletul omului trăieşte fărâmiţat.
Dacă vom asculta una din compoziţiile lui George Enescu şi în acelaşi timp am citi o poezie de Mihai Eminescu, sau oricare altă poezie scrisă de un poet clasic român sau contemporan, vom putea identifica asemănări uluitoare. Dacă o să ascultăm opereta „CRAI NOU”, compusă de Ciprian Porumbescu, şi în acelaşi timp vom recita poezia „Sara pe deal” de Mihai Eminescu, vom putea constata că similitudinile sunt asemenea unei simfonii a spiritualităţii româneşti.**
http://gazetanord-vest.ro/2017/06/dorul- … -ani/
1985: A avut loc, la Ploiești, ultimul spectacol al Cenaclului Flacăra, interzis de către autoritățile comuniste
1848: A fost sfințit drapelul național tricolor, adoptat prin decret la 14 iunie de către Guvernul revoluționar de la București; drapelul avea culorile albastru, galben, roșu și avea înscrisă deviza „Dreptate, Frăție"
A doua Adunare po****ră de la Lugoj a românilor din Banat, a hotărât: înființarea unei armate po****re române în frunte cu Eftimie Murgu, introducerea limbii române, recunoașterea naționalității române etc.
Marea Adunare de pe Câmpia Filaretului, numită apoi Câmpia Libertății, în timpul careia s-a depus juramântul pe Constituție și s-a aprobat constituirea Guvernului provizoriu
https://ro.wikipedia.org/wiki/15_iunie

Am vizitat la începutul lunii o mare parte din țară, locuri pline de istorie, amintesc acum doar Alba Iulia, Mirăslău și Păulești.
Mă gândeam în interiorul cetății, pe o căldură năucitoare, cu un cornet de înghețată în mână, câți din jurul meu erau emoționați să treacă pe sub poarta principală, să intre în catedrala ortodoxă și câți renunță la tarabele cu magneți pentru a vedea Sala Unirii și declarația?
Câți tineri sau apropiați de 40-50 ani mai au sentimente patriotice? Patriotismul mai e viu sau e doar un cuvânt prăfuit? Câți am sări oare dacă țara ar avea nevoie de brațele noastre cu riscul pierderii bunurilor pentru care ai trudit foarte mulți ani? Mai facem ceva pentru România? Sau plecăm la prima schijă rebelă? mai avem ceva românesc de apărat? sau am oferit deja totul oricui a cerut sau i-a trecut prin cap?
Ce simt oare cele 4 mii de suflete pierite lângă râul Mureș în apărarea Unirii? A României Mari? cum se aude oare în noapte vaietul lor din 1600 când totul îl aruncăm atât de ușor altora?
Ce simt oare tinerii de la Radna când nu mai avem nimic din ce au păstrat ei cu prețul vieții: păduri, albii de râuri, zăcăminte, tezaur, chiar și aerul? Le dăm oricui, ne lăsăm sfâșiați în cele 4 zări.....
Azi 15 iunie, la tv în România lui 2017 am trecut de la cedarea către străini la distrugerea semenilor.... pentru ce? pentru vorbe, funcții și niște rânduri în CV....
Patriotism......hm....
Oare traiul în onoare, cinste și corectitudine când în jurul tău vezi doar furt și înșelăciune este îndeajuns? sau ar trebui să ieșim din letargie?
Văd pe geam, în mers, câmpuri largi necultivate, lăsate de izbeliște, stuf pe marginea drumului, gunoaie, case multe construite haotic și în toate spațiile cât de mici...dacă nu îl muncim, nu putem măcar să îl păstrăm curat, acest pământ? Lângă Hațeg se fac roată semeții Munți Retezat și Parâng cu goluri imense în păduri.... privești la panta aceea tăiată razant și simți un dor ascuțit, fizic,,, te amăgești și spui, poate acum s-au oprit....poate.... dar vezi apoi sus în rezervație cum camioanele încarcă de zor și cum timp de 1 oră zgomotul de drujbe nu se oprește măcar un pic.....ești atât de sus și adânc în munte și nu poți înțelege cum turiștii din cele 10 mașini rătăcite nu se duc să oprească drujbele alea...

Voi posta amintirile unui veteran, ce m-au impresionat puternic, vă puteți imagina pentro o secundă în locul lor?

**23 August1944 Radna A inceput confuzia: la miezul nopţii, ofiţerul de gardă a anunţat că România a încetat războiul.
Elevii militarii s-au trezit, s-au îmbrăcat, au luat armele şi au ieşit în câmp. Acolo au stat până seara, aşteptând ordin, în timp ce avioanele germane treceau pe deasupra şi aruncau afişe semnate de Horia Sima, prin care li se cerea să nu lupte contra Germaniei”.
Confuzia şi haosul ce domneau la nivelul ofiţerilor au fost întrerupte de comandantul Şcolii militare, colonelul Alexandru Petrescu. Acesta a luat pe cont propriu o decizie grea.
În faţa a 1.500 de elevi militari din toată ţara, acesta a spus: “Până acum, aţi cântat mereu că vrem Ardealul. Acum vă încolonaţi după mine, 12 companii şi înainte marş, spre Ardeal!”, iar elevii au plecat, cântând “Treceţi batalioane române, Carpaţii”.
14 septembrie 1944, Păuliş.
Ne amintim de momentul când ne-a fost luat Ardealul. Ştim că au fost represalii împotriva românilor în teritoriile ocupate. Vor să ne suprime, să ne lichideze ca naţiune.
Suntem pregătiţi să luptăm până la sacrificiul suprem. Ştim că uniforma militară este uniforma care reprezintă moartea în timp de război. Comandanţii ne îmbărbătează şi ne spun să nu facem nici un pas înapoi.
In amintirea Mărăşeştilor, deviza noastră este: «Nici pe aici nu se trece!».
Încep luptele, care sunt crâncene. În apropiere de şosea, unde este şanţul de apărare antitanc, făcut la intrarea în Păuliş, e un adevărat măcel. Se luptă şi la baionetă. Apar primele victime, şi pentru că nu avem spital militar în Radna, primim ordin să ducem elevii răniţi la Mănăstirea Radna, unde s-a improvizat, în chiliile măicuţelor, un spital de campanie.
Morţii îi ducem şi îi îngropăm în curtea şcolii militare. Suntem inferiori din punctul de vedere al armamentului, dar rezistăm. Când primim sprijinul artileriei, îi punem pe fugă pe unguri. Ca să ne mai însufleţim, ne aducem aminte de cântecele de la instrucţie: Treceti Batalioane Romane Carpatii.
Eram mereu în tranşee, doar cu mitraliere şi arme uşoare, fără suport de artilerie, fără tancuri, fără antiaeriană, nimic, nimic. Aşa le-am ţinut piept honvezilor unguri.
Era frig şi brumă, dormeam pe iarbă, pe foi de cort, ne mâncau păduchii cât eram de nespălaţi şi de murdari. Au murit atunci mulţi elevi militari.
“Dacă există iadul pe pământ, atunci frontul de la Păuliş a fost iadul”.
Frontul era greu de apărat, erau acolo numai câmpie şi dealuri domoale, fără copaci.Erau plantaţii cu viţă de vie, cu floarea soarelui şi mai ales cu porumb, care foşneau şi ascundeau vederii inamicul.
Apăreau ca din senin din lanul de porumb, elevii se trezeau cu ungurii lângă ei. Nemţii veneau până aproape de tranşee, cu avioane care aveau tricolorul românesc vopsit pe aripi şi mitraliau fără milă”.
https://octavianpaul.wordpress.com/2011/ … 1944/

Patriotismul nu e o valoare învechită pentru Eminescu
Doina de Mihai Eminescu:

**De la Nistru pân' la Tissa
Tot românul plânsu-mi-s-a,
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.
Din Hotin şi pân' la mare
Vin muscalii de-a călare,
De la mare la Hotin
Mereu calea ne-o aţin;
Din Boian la Vatra-Dornii
Au umplut omida cornii,
Şi străinul te tot paşte
De nu te mai poţi cunoaşte.
Sus la munte, jos pe vale
Şi-au făcut duşmanii cale,
Din Sătmar pân' în Săcele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet român săracul!
Îndărăt tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici se-ndeamnă,
Nici îi este toamna toamnă,
Nici e vară vara lui,
Şi-i străin în ţara lui.
De la Turnu-n Dorohoi
Curg duşmanii în puhoi
Şi s-aşează pe la noi;
Şi cum vin cu drum de fier
Toate cântecele pier,
Zboară păsările toate
De neagra străinătate;
Numai umbra spinului
La uşa creştinului.
Îşi dezbracă ţara sânul,
Codrul - frate cu românul -
De secure se tot pleacă
Şi izvoarele îi seacă -
Sărac în ţară săracă!

Cine-au îndrăgit străinii,
Mâncă-i-ar inima câinii,
Mânca-i-ar casa pustia,
Şi neamul nemernicia!
Ştefane, Măria ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las' arhimandritului
Toată grija schitului,
Lasă grija sfinţilor
În sama părinţilor,
Clopotele să le tragă
Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,
Doar s-a-ndura Dumnezeu,
Ca să-ţi mântui neamul tău!
Tu te-nalţă din mormânt,
Să te-aud din corn sunând
Şi Moldova adunând.
De-i suna din corn o dată,
Ai s-aduni Moldova toată,
De-i suna de două ori,
Îţi vin codri-n ajutor,
De-i suna a treia oară
Toţi duşmanii or să piară
Din hotară în hotară -
Îndrăgi-i-ar ciorile
Şi spânzurătorile!**

Vă las cu Păunescu, Gheorghe Zamfir și Dumitru Fărcaș

https://youtu.be/JDBu-3VCyWc

Acest blog este pentru mine. Nu e nevoie să comentați. Cine va simți o emoție cât de mică citind sau ascultând muzica...va fi câteva secunde în asentimentul meu,
O seară frumoasă!

Moderatori angel_angel39 Galateea admin