Regulament
Bloguri

A da papucii

Dupa ce ,in timpul serii,impreuna cu "sufletel" ne facuram confidentele reciproce,incluzand jurnalul zilei ,spre o ora mai inaintata m- am declarat obosita dupa o zi lunga si solicitanta.
El,gentil si indatoritor,imi spune " draga mea,este si maine o zi,mergi si si te odihneste"tongue
Eu,carcotasa,zic: ei ,vrea sa scape de minebig grin si-l intreb direct:"imi dai papucii ...pana maine dimineata?"big grinoricum,la prima ora imi vei scrie stii,nu?"big hug

Si...deja o facehappy!
Cum il cunosc de bine!happy

As mai fi scris,dar va las sa cititi despre originea expresiei:"a da papucii"
„Papugiu“

Chiar dacă a ieşit din uzul curent, cuvântul papugiu continuă să ne atragă atenţia, măcar pentru că apare în prima scenă a Nopţii furtunoase, în enunţul prin care jupân Dumitrache îşi exprimă indignarea: „Iaca, nişte papugii… nişte scârţa-scârţa pe hârtie! ‘I ştim noi! Mănâncă pe datorie, bea pe veresie, trag lumea pe sfoară cu pişicherlâcuri…“ (Caragiale 1959, I: 13). Contextul fixează fără putinţă de eroare sensul depreciativ, injurios al cuvântului: conform DEX-ului, „om de nimic, care se ţine de înşelăciuni, care trăieşte din şiretlicuri“. termenul apare, tot la Caragiale, şi în D’ale carnavalului, într-o replică a lui Iancu Pampon: „Am jucat la Podul Gârlii conţina cu nişte papugii până la şase az-dimineaţă… I-am ras…“ (Caragiale 1959, I: 241). Papugiu poate ilustra foarte bine eforturile şi disputele etimologiei româneşti – în cazuri aparent simple, ale unor cuvinte familiare şi relativ recente: sursa lui turcească este evidentă; legătura cu papuc e destul de transparentă formal, dar greu de explicat din punctul de vedere al evoluţiei semantice. Un cuvânt uzual în epoca lui Caragiale, cu atestări numeroase în secolul nostru, cu origine cunoscută, a primit explicaţii cât se poate de diverse – amuzante prin inventivitatea lor şi prin naraţiunile pe care le construiesc; marea problemă a fost de a motiva sensul depreciativ al termenului.

O explicaţie destul de răspândită porneşte de la semnificaţia mai veche a cuvântului – existentă în turcă şi atestată şi în română – de „cizmar“; un act de la 1791 vorbeşte, de pildă, de „breasla papugiilor din Bucureşti“. Nu e însă limpede de ce denumirea meseriaşului s-ar fi depreciat: argumentul lui Iorgu Iordan – că „un asemenea meşteşugar poate fi dispreţuit, dacă-l punem alături de un cizmar adevărat, mai cu seamă când nu-i în stare să facă nici papuci cum trebuie“ (Iordan 1975: 333) – presupune o ierarhie a specializărilor greu controlabilă – şi în fond influenţată de obiceiurile vestimentare moderne. În vremea în care papucul era încălţămintea boierească şi orăşenească de bază, meşteşugarul care îl producea era „pantofarul“ pur şi simplu, nu un cârpaci specializat în operaţii simple. Decăderea obiectului papuc e astfel proiectată asupra istoriei meseriilor şi a cuvintelor.

Alte două interpretări etimologice au fost propuse de Al. Graur, care considera că papugiu a însemnat iniţial şi „cel care umbla în papuci, într-o vreme când oamenii bine situaţi purtau cizme sau cel puţin ghete“; ulterior, lingvistul a imaginat o altă justificare a sensului negativ: un papugiu ar fi fost hoţul „care umblă în papuci, ca să nu i se audă paşii“ (Graur 1975: 68).

Surprinzătoare, inventivă dar lipsită de temei a fost şi ipoteza lui Scriban 1939, după care la originea sensului depreciativ al cuvântului ar fi stat obiceiul „de a bea la chefuri din fesurile sau din papucii damelor“. E oricum interesant modul în care etimologia alege detalii disparate dintr-un decor istoric foarte variat, văzut ca rezervor al tuturor posibilităţilor.

Mai convingătoare pare explicaţia mai veche, propusă de Tiktin şi de L. Şăineanu, prin selectarea unui alt detaliu de comportament orientalizat: cei doi lingvişti au pornit de la un sens diferit al etimonului turcesc pentru papugiu: de servitor care păzea papucii lăsaţi în vestibul de vizitatori. „După vechea etichetă socială – observa Şăineanu 1900 – vizitatorii-şi lăsau papucii la scară şi intrau numai cu meşii, ca să nu strice covoarele“. Portul turcesc, extins şi la noi, presupunea utilizarea ciorapilor, a meşilor (cizme din piele foarte fină) – şi, deasupra lor, a papucilor: papucii erau aşadar încălţămintea de exterior iar meşii cea de interior. Celebra povestire a lui Neculce despre lipsa uzanţelor diplomatice la logofătul Tăutu cuprinde detalii pitoreşti nu numai despre băutul rapid al cafelei, dar şi despre încălţămintea neconformă normelor: „n-au fost având mestei la nădragi, că, trăgându-i ciubotile, numai cu colţuni au fost încălţat“ (Neculce 1959: 12).

Polemizând cu ipoteza lui Tiktin, Iordan 1975: 333 considera că „obiceiul, specific turcesc, de a lăsa papucii la intrare, nu putea fi atât de cunoscut la noi, încât să dea naştere unui semantism metaforic“. În realitate, obiceiul – aplicat, desigur, echivalenţilor de azi ai papucilor de altădată: pantofii – e încă foarte răspândit; e drept, lipseşte cu desăvârşire funcţia de paznic al lor…

Între atâtea explicaţii diverse – după care papugiu ar fi fost fie cel care făcea papuci, fie cel care umbla în papuci, cel care bea din papuci sau cel care îi păzea – e greu de făcut o alegere; lucrurile ar putea fi lămurite doar de descrierea mai exactă a cadrului istoric (cu trecerea de la moda orientală la cea occidentală); ar merita aflat şi de ce majoritatea atestărilor moderne din DLR cuprind cuvântul în sintagma papugiu de Bucureşti.

Oricum, obiceiul evocat mai sus – de lăsare a papucilor (încălţăminte de exterior) la uşă – explică o locuţiune pe care transformarea obiectului a obscurizat-o parţial. A da papucii (cuiva), cu sensul de „a da afară“ (pe cineva) va fi desemnat probabil un gest similar celui de a întinde cuiva pălăria şi bastonul, pentru a-i da de înţeles că trebuie să plece. Când papucii şi-au schimbat statutul social, devenind semn al intimităţii casnice, a da papucii a fost perceput mai curând ca un gest de „expulzare din spaţiul comun“, de unde şi apariţia unei compliniri: „a-i da cuiva papucii în plasă“. În genere, motivarea expresiei s-a pierdut, totuşi, păstrându-se doar sensul ei global; dovadă, varianta a(-i) face papucii (cuiva) – „Am continuat prietenia patru luni, după care el mi-a făcut papucii“ (TL 453, 1991, 5) –, produsă probabil prin contaminare cu o construcţie sinonimă, a(-i) face bagajele.
http://ebooks.unibuc.ro/filologie/Zafiu/ … 3.htm
Moderatori angel_angel39 pustietate_in_floare Ji_Ji admin

Comentarii

matrimoniale - membru fara poza

souvenir

  • Publicat Acum peste 2 luni
bine ca ti-i da, macar stii o treabaolling on the floor
cunosc o categorie, care ii lasa in aer, nedandu-si seama ca in fapt sunt desculti ...
poza angel_angel39
Moderator

angel_angel39

  • Publicat Acum peste 2 luni
Mda...cam asa este!happy
poza angel_angel39
Moderator

angel_angel39

  • Publicat Acum peste 2 luni
Parintii meiday dreaming
Sunt ...neschimbati
Tata are cateva fire de par alb,desi se apropie de 60 de ani,dar este un barbat extrem de frumos.
Toate colegele din scoala mureau dupa elolling on the floor
poza angel_angel39
Moderator

angel_angel39

  • Publicat Acum peste 2 luni
Si fratele tau?seamana cu tine?
Si mama e bruneta cu ochi verzi
poza angel_angel39
Moderator

angel_angel39

  • Publicat Acum peste 2 luni
La fel de frumoasa este si mama,de fapt si tata
Doar eu....parca nu fac parte din neamI don't want to see
poza angel_angel39
Moderator

angel_angel39

  • Publicat Acum peste 2 luni
Aveam 1 an si 6 lunihappy
poza angel_angel39
Moderator

angel_angel39

  • Publicat Acum peste 2 luni
Poza e cu bunica mea!roseroseroserosegood luck
poza angel_angel39
Moderator

angel_angel39

  • Publicat Acum peste 2 luni
Shatzi,e cam...vulcanic in exprimare,isi revine el
poza angel_angel39
Moderator

angel_angel39

  • Publicat Acum peste 2 luni
Cand eram mica,furam toti pantofii cu toc si ma incaltam cu ei....ce mai imi placeau,aveam un fix!happy
Poate gasesc poza,sa o postezhappy
poza angel_angel39
Moderator

angel_angel39

  • Publicat Acum peste 2 luni
Ai vazut ce ,,papuci,, meseriasi am pus la avatar!?big grin