Despre Bucovina s-au scris multe,multe cuvinte cu har.
Ma simt neputincios in fata poetului nostru nepereche.
Asa ca o sa scriu cateva cuvinte despre arborii de aici.
De la prietenii mei, arborii, am învăţat că spre lumină trebuie să te înalţi cât mai drept,
că fiecare lucru sau fiinţă îşi are rostul său, care nu poate fi decât o formă de înţelepciune
a universului şi că de locul în care te naşti te leag ă mai mult decât rădăcinile.
Mi-au desluşit că nu e important să urmăreşti de pe care ram cântă privighetoarea,
ci cum cântă, că uneori lucrurile aparent neînsemnate pot duce la fapte mari,
aşa cum frunzele moarte care putrezesc an de an devin pământul fertil ce întreţine viaţa.

La Bucovina

N-oi uita vreodată, dulce Bucovină,
Geniu-ţi romantic, munţii în lumină,
Văile în flori,
Râuri resăltânde printre stânce nante,
Apele lucinde-n dalbe diamante
Peste câmpii-n zori.

Ale sorţii mele plângeri şi surâse,
Îngânate-n cânturi, îngânate-n vise
Tainic şi uşor,
Toate-mi trec prin gându-mi, trec pe dinainte,
Inima mi-o fură şi cu dulci cuvinte
Îmi şoptesc de dor.

..............

Atunci ca şi silful, ce n-adoarme-n pace,
Inima îmi bate, bate, şi nu tace,
Tremură uşor,
În fantazii mândre ea îşi face cale,
Peste munţi cu codri, peste deal şi vale
Mână al ei dor.

Mână doru-i tainic colo, înspre tine,
Ochiul îmi sclipeşte, genele-mi sunt pline,
Inima mi-i grea;
Astfel totdeauna, când gândesc la tine,
Sufletul mi-apasă nouri de suspine,
Bucovina mea!

Mihai Eminescu

Moderatori angel_angel39 Galateea admin