A vorbit cineva mai jos despre viață la modul general, despre greutățile lor și despre puterea de a depăși obstacolele apărute pe traseu, dacă ele ne întăresc sau doar lasă o cicatrice urâtă și am zis că-i vremea unei postări serioase și din partea mea.

Cred că o să-l citez pe Alfred, majordomul lui Batman, care a spus ceva de genul „Cădem doar pentru a învăța să ne ridicăm de jos” și replica mi-a rămas în cap. Fiecare piedică, cicatrice și barieră e doar o șansă în plus să descoperim cine suntem, suntem alegerea pe care o facem în acea clipă dificilă, dacă fugim sau ne scuturăm și înfruntăm cu pieptul înainte valurile care vor doar să ne obosească, să ne dărâme.

Știm toți că orice poveste are mereu cel puțin două puncte de vedere și că atunci când ascultăm ceva auzim sau citim ce vrem noi, nu ce există în spatele cuvintelor, iar faptele care ne definesc sunt cele pe care de multe ori nimeni nu le observă și nici măcar noi înșine nu avem tăria să vorbim despre ele.
E ușor să judeci și singurul lucru mai ușor decât asta e să crezi că ai făcut asta corect iar noi, buricele universului știm adevărul absolut, e de necontenit și în prostia, în încăpățânarea noastră nu o să fim niciodată convinși de altceva.

Suntem vorbele noastre, alegerile noastre, suntem decepțiile din trecut și speranța din viitor, dar cel mai important e că ne modelăm în prezent. Nu-s un om prea religios de fel, dar îmi este mai puțin frică de așa zisa „judecată de apoi” decât îmi este să treacă timpul peste mine și într-o noapte să mă trezesc învelit de transpirații reci gândindu-mă la o situație din trecutul meu la modul „oare cum era dacă procedam altfel?”

Sincer, prefer „ploaia”, am să știu mai repede cine sunt și ce vreau, apoi o să-mi construiesc fericirea potrivită mie, prefer ploaia și pentru că poți să faci sex atât în casă dar și în ploaie.

Acestea fiind spuse, să revenim la discuții despre țâțe și funduri mișto, chiar n-am de când să devin mai mult de cele trei ore menționate ieri, chestia de mai sus, deși pot, dar nu vreau! Viața e plină de femei frumoase, de caractere frumoase, de oameni care te fac să zâmbești, de clipe frumoase care definesc mai bine viața noastră... dacă am de ales între tipul romantic, melancolic și sensibil de mai sus si eu... nesimțitul, miserupistul și vulgarul omniscient și autoproclamatul minotaur și rege peste văi, unguri și țigani, în prezent aleg să fiu eu, mândru de cicatricile mele, de defectele mele (glumesc, știm toți că n-am defecte, dar na să pară că-s modest și eu, ce p**a mea!)

A.

Moderatori angel_angel39 Galateea admin