Imi place linistea, reduce la nivel de nimic alfabetul si-mi da voie sa visez, visele sunt mai frumoase cu ochii deschisi... si apoi cuvintele se interpreteaza, visam in dorinte, doruri, lipse, simtiri, ceva greu de exprimat dar usor de vizualizat.

Perlele sunt ceva atat de frumos, de costisitor, de enigmatic, desi nu sunt decat dovada respingerii, a unei invazii soldate cu o inchisoare pe viata, frumoasa ce e drept, dar tot o eternitate.

Visam la ce nu avem, la ce credem ca am vrea, la ceva, orice care sa trezeasca undeva prin sufletul prafuit vreo adiere de vant si sa desopere comori ascunse sau doar uitate de noi, de lume...

Nu stiu cat ar costa o calatorie in alt suflet, eu as da pe ea cateva din perlele ce le-am inchis in mine, deh, intrusi si neputinta mea de a intelege...nu stiu daca ar fi de ajuns sau echitabil schimbul, poate ca mi-as primi intr-un final rasplata, voi fi doar un trecator curios si daca starui in a sta voi deveni ce-am dat la schimb: un fir de nimic incorsetat in timp, in asa fel incat sa nu mai indraznesc a sta fara sa cer voie.

Un fel de amalgam de ganduri e aici si o concluzie clara:
Singuratatea e o alegere a scoicii si ... pacat ca e ucisa deseori pentru perlele ce cresc in sine.

Murmurul e ceea ce aud si-n liniste, murmurul omului trecut prin suflete si ratacit acolo, pierdut in timp si incorsetat de respingeri, durerea aceea ce nici vantul nu o poate duce, murmur de om neinteles, uneori tacand la unison cu inima , alteori strivind visele cu reprosul pleoapei ce se inchide.

Mi-e greu acum sa revin de unde am plecat, sa zdrobesc ziduri de timp si cuvinte, sa las loc pentru aripi, sa vad si sa inteleg ca totusi pe un alb sidefiu nu poti scrie destine cu zbor.

Tot ce pot face e sa inteleg, uneori oamenii iti trec prin suflet absolut intamplator si daca vor sa stea si daca vor sa plece, ignora, lasa-i sa fie!

Moderatori angel_angel39 Galateea admin