Se pare ca una din cele mai mari probleme existentiale ale oamenilor e... singuratatea. De ce?
Traim intr-o societate unde de obicei incerci sa te izolezi de ea, sa ai clipe si spatiu pentru tine, putine sunt momentele cand esti cu adevarat singur. Desigur nu vorbim acum despre acest tip de a nu fi singur, ci despre celalalt, singuratatea in doi, sau fara doi de fapt. Cand tu esti unu si nu-ti esti de ajuns, suferi, tanjesti, doare chiar ... de ce?
Dependenta de un alt om incepe cu mama, dar se stinge la un moment dat, cam prin anii adolescentei cand nu vrei altceva decat sa fii lasat in pace pe propriul tau drum, ce e drept cam devreme, nu te lasa nimeni de capul tau la varsta aia, dar tu tot asta vrei. O perioada ne suntem autosuficienti, fara griji, dureri si doruri, mergem prin viata fluierand cand vrem si invatam din orice, orice cu un optimism debordant.
Cum mama natura ne-a inzestrat cu instinctul perpetuarii speciei, aproape de maturitatea fizica incepem
sa cautam parteneri, in acest scop, dar... aici incep problemele. De ce?
Simplu: evoluati ca specie nu doar cu trup, ci si cu suflet, incepem sa cream conexiuni si cu el, asta vine odata cu prima iubire, de orice gen, poate fi si o poezie, si nu se mai termina niciodata, nu ne lasa mediul, educatia, istoria....cea a sufletelor desigur, numai cand auzi sintagma: om fara suflet, ti se zbarleste parul in, de fapt pe cap.
Vorbesc prea mult si cam fara rost: in concluzie, odata simtita prima conexiune suflet-suflet, devenim dependenti de ea, ca de un drog pe care il luam zilnic si nu in portii mici, vrem din ce in ce mai mult, de la zi la zi sau de la om la om, pentru ca nu putem fara, singuratatea ni se pare de neacceptat si de neindurat, desi o induram in portii mari cam toata viata, nu prea realizam asta.
Se ajunge la cautari disperate si lamentari inepuizabile, asta in cazul in care ai nesansa sa ramai singur... nesansa egala cu sansa de a nu fi si pe parcursul unei vieti cam toti le incearca pe amandoua.
Oare de ce? Pentru acele clipe in doi? De cele mai multe ori sunt clipe de unul singur langa cineva, rare sunt cu adevarat clipele traite la unison, da, pentru acelea cauti, dar... ce te faci cu toate celelalte? Clipe, desigur, unele dintre ele cand cauti voit singuratatea, nevoia de a fi cu tine, de a te reculege, recunoaste, regasi.
N-ar fi greu de acceptat singuratatea daca nu am fi atat de marcati de acest "Doi" al vietii, am trece prin clipe traindu-le la maxim, bucurandu-ne de prapadita asta viata scurta, fara a risipi cam tot ce ne-a ramas pe cautari si suferinte.... cand e sa apara, apare, cel ce iti va oferi ca si drog cateva clipe traite cu acea conexiune.... de restul amanunte, libertati pierdute, orizonturi ingradite si fericiri impuse, ca de', asa se face, nu se poate fara.
Eu nu dau sfaturi, nu judec si nici nu fac altceva decat sa expun cateva observatii personale pe tema atat de prezentei singuratati.

https://youtube.com/watch?v=ciTtNGaSRVA

Moderatori angel_angel39 Galateea admin