Aud deseori expresia: " nu mi-ar fi stricat mintea de acum la tinerete", desi intr-un final la batranete dam in mintea copiilor".

Calatorim prin viata invatand, transformandu-ne din ceva in altceva, major, minor.... depinde de ce invatam din experiente. Pe parcurs tinem oameni de mana, pasind pe acelasi drum, umar la umar, oameni ce te cunosc, si ii cunosti, dar... in timp evoluam separat. Se invata totusi diferit din aceeeasi experienta. Dupa un timp nu-l mai poti tine de mana, iti deschizi larg aripile si pleci, sau pleaca... firesc, de ce-ai calatori cu un necunoscut prin propria ta viata?

"Nu mai stiu cine esti, esti un strain, nu omul de care m-am indragostit! ", alta replica auzita atat de des incat ma intreb oare cand vom intelege complexitatea unui om? Si cand vom accepta ca nimic nu e pe veci, decat daca asociezi vecia cu destule compromisuri. Pentru fiecare zi exista o noua speranta, sparanta ca cel de langa tine va mai ramane o vreme pe aceeasi lungime de unda cu sufletul tau, zambindu-ti seara cu aceeasi inocenta a noului nascut....

Sa ne fie de bine as zice... metamorfoza, nu altceva... din om in om, pana intr-un final de timp cand om sau vrabie, sau pom, sfarsesti la fel, daruind pamantului ce-i al lui.

Da, tarana suntem, imi place mai ales in fluturi.... sa vad cum zboara speranta.

Moderatori angel_angel39 Galateea admin