Peisaj hibernal, placerea de a aluneca rapid pe o sanie voioasa. Nimic nu pare mai placut pentru un iubitor al muntelui. Ne dorim aceasta miscare, nu intelegem cum ar putea fi altfel.

O mica miscare de picior si vom carmi spre stanga sau spre dreapta. Partia ramane insa aceasi, prea putin se schimba la o prima vedere.
Doar daca incercam sa ne aducem aminte cum a fost o data ne putem da seama ca peisajul se schimba - copacii sunt parca mai rari, cu mai putine crengi, partia nu mai este la fel de lina si simtim in spate fiecare denivelare...

Alunecam implacabil spre un mare zid de piatra de care, mai devreme sau mai tarziu ne vom lovi cu totii.
Un timp, mai lung sau mai scurt, cineva poate sa fie alturi de noi, fireste pe propria sanie. Sa alunecam tinandu-ne de mana...

Poate drumurile se vor desparti sau poate ca nu...ceea ce este sigur este ca zidul de piatra nu este ceva comun. Sfarsitul nu poate fi decat personal - moartea este singuratate.

Moderatori angel_angel39 Galateea admin