Neavand ce face si citind bloguri spre a descoperi stari de indeczie ori instabilitate, am dat de o apatie care m-a pus pe ganduri...
Nu stiu cum se face dar s-ar parea ca exista persoane care sunt capabile, fie si-n imaginatie, de un romantism care te lasa cu gura cascata:
"Femeie care știu să pună iar zâmbetul pe chipul nostru fără să găsim un motiv dar de o bucurie indefinită. Femeile alea cu o frumusețe care eclipsează până și forma fizică. Femeile care se iubesc pe ele însele cu aceeași pasiune cu care-și doresc să fie iubite."
(asta e un citat, eu nu as fi in stare sa scriu asa ceva!)
Si acum vin...nedumeririle - spuneti-mi dragi domnisoare, doamne si domni e ceva in neregula cu mine daca toate acestea mi se par niste exaltari cu iz de prefacatorie, niste absolutizari lipsite de orice legatura cu...realitatea?
E gresit, ca barbat, sa te simti atras de o femeie vazuta ca un trup din carne si sange, ca un obiect al unor dorinte in buna parte sexuale in ciuda imperfectiunilor fizice, ca o persoana cu defecte, cu incertitudini, cu lipsuri, cu intrebari fara raspuns dar pe care o simti vie, reala, atragatoare?
Oare nu trebuie sa umanizam femeia de langa noi si sa nu o..absolutizam, nu trebuie sa iubim imperfectiunea ei si nu sa-i proslavim perfectiunea care probabil nu exista cu adevarat?

Se poate spune ca putem cu totii sa visam...dar eu prefer realitatea chiar si sordida idealismelor elitiste.

Moderatori angel_angel39 Galateea admin