Regulament
Bloguri
In loc de final.

De ceva timp nu vin la tine pentru ca nu as putea sa vin. As putea sa vin. As putea sa te iau de mana. As putea. Dar nu o fac. Iti scriu. E un fel de penitenta. De purgatoriu in drum spre tine. Sau spre nicaieri. Te caut. Iti scriu. Astept sa-mi raspunzi si sa-mi spui cum esti, cine esti, de unde esti, de unde vii, incotro te indrepti, ce vise ai... si iti scriu din nou. Si iarasi. Nu iti spun nimic. Sau iti spun totul. Mereu. Ma auzi?

Acum…

Am varsat pe scaun un lichid care poate fi orice. Am renuntat sa mai schimb pantalonii sau scaunul asta pe care stau, dar ma simt bine… Fundul umed imi aduce aminte de cheful de dupa terminarea liceului, cand stateam multumit intr-un fotoliu de piele ce baltea de berea bauta de altii. Pe o parte bagau berea rece, pe cealalta o scoteau din cand in cand calda, rafinata si imbogatita… Era prima betie ca oameni terminati de liceul ala de elita in care eu unul intrasem fortat de ai mei.
Sunt la birou si rezolv cateva lucruri pe care nu le pot amana pana la sfarsitul vacantei, asa incat... M-am intors pentru cateva zile in orasul asta cenusiu, dupa ce am fost peste ocean. Ultima saptamana din vacanta nu a avut nimic special fata de luna care a trecut. Am fost prin New York, la un festival interesant de arte vizuale, am facut fotografii, m-am imprietenit cu cativa „bastinasi”, am fost la niste chefuri si am iesit cateva zile pe ocean, am stat putin, din nou, la Miami si.. cam atat. Asa incat nu iti povestesc despre saptamana asta, ci despre o intamplare de anul trecut. Mergi cu mine?

Ceva mai devreme…

Innebunisem… Aerul luase foc de la soare si strazile se transformasera in rauri de asfalt topit care curgeau, luand cu ele oameni opaci, masini fara roti, femei frumoase sau doar femei, cozi de caini ramase fara covrigi, florarese daltoniste, pitici cocotati pe fotolii guvernamentale, pungi de plastic in care fusesera frumos impachetate cateva vise desarte…
Eram in pauza unei campanii care incepuse de doua saptamani si toate stocurile de baterii se epuizasera… Era trecut de ora doua dimineata, cand am strabatut orasul pana la usa apartamentului lui Mihai. Asta isi tine mereu usa deschisa, indiferent de ora din zi sau noapte. Zice ca asteapta pe cineva care sa-i scurteze suferinta (s-a despartit de curand de Alexandra si de ochii ei mari si albastri). Dormea in chiloti, prabusit pe patul nefacut, cu mana stanga asezata pe o sticla goala de bere. L-am scuturat zdravan inainte sa se trezeasca. Ba, i-am zis, vrei sa plecam pentru doua zile din rahatul asta de oras ? Nu a spus nimic, a intrat cu greu in pantalonii aruncati langa pat si a cautat apoi cateva minute un tricou care sa nu puta a alcool sau voma. Am trecut apoi pe la Dragos. Asta nu dormea… era la inceputul unei relatii sexuale, pe messenger, cu o tipa cu sanii mari. I-am zis pentru ce venisem. A coborat la masina cu noi, insa nu inainte de a mai trage o data cu coada ochiului la bruneta aia lasata nesatisfacuta.
Am pornit spre munte iar spre dimineata am ajuns la… Constanta si de acolo mai departe, in Vama Veche.
Am oprit masina de teren intr-un rest de plaja, aproape de valurile calme ale Marii Negre. Ne-am aruncat in apa imbracati, abia apucand inainte de asta sa zvarlim incaltarile din picioare. Am inotat pana am simtit ca ne ajunge oboseala si ne-am intors la mal sfarsiti. Eram trei baieti si o mare fara sfarsit...
Seara am aprins un foc urias pe plaja, in jurul caruia s-a adunat din ce in ce mai multa lume, majoritatea cu sticle colorate in maini, dansand in ritmul tobelor in care lovea un tip inalt, barbos. Era ca un ritual de initiere sau mai degraba de imperechere pe malul marii, salbatic, concret, lipsit de inhibitii fara sens...
Dimineata m-am trezit pe plaja, cu valurile la nas, avand hainele sarate si pline de nisip. In bratele mele zacea o fata subtire, cu parul auriu si fata frumoasa, bronzata si plina de pistrui. Am incercat sa-mi aduc aminte cine era si ce naiba imi cauta in brate, dar am renuntat dupa ce o durere ascutita de cap m-a anuntat ca mintile nu mi-s acasa... Mi-am retras mainile din jurul mijlocului ei si am impins-o usor pe nisipul umed, dupa care m-am ridicat cu greu in picioare, nu inainte de a sta ametit cateva secunde in genunchi...
Am privit in jur, printre trupurile cazute inca in adormire, pana i-am zarit pe cei doi cu care plecasem la drum. L-am carat pe Mihai pana la masina, apoi m-am intors dupa Dragos. Se trezise cu un zambet larg pe fata, care ii unea cele doua urechi cam clapauge. Ba, zice, nu mai stiu nimic de azi-noapte. Sa-mi bag... si spune exact ce sa-si bage si unde, in timp ce se clatina singur spre masina. S-a aruncat pe bancheta din spate, cu capul in afara masinii. Din pozitia asta a vomitat pret de cateva minute, improscand totul in jur... Ii dau un tricou sa se stearga pe fata, il imping in masina si plecam la drum spre Constanta.
Am ajuns relativ repede, dupa ce am strabatut in viteza o sosea pe care nu se inghesuiau prea multe masini la ora aia anormal de matinala.
Intr-una din parcarile de langa plaja Modern am lasat usile deschise la masina, cu aia doi dormind dusi dupa betia de peste noapte. M-am dus din nou pe malul marii, nu inainte de a lua doua pahare de cafea ametita de la un automat gasit in drum. Peste cateva minute se impiedica in fata mea o tipa iesita la plimbare... sau poate sa admire rasaritul... habar nu am. O intreb daca nu vrea o cafea. Accepta si se aseaza langa mine, tacand. Cum la ora aia aveam capul gol, in afara de intrebarea legata de cafea, nu i-am mai zis nimic minute in sir. „Ce rahat cauti aici!?!”, aud peste umarul stang o intrebare rastita de o voce barbateasca, necunoscuta. Cum era clar ca nu eu sunt cel interpelat, am asteptat ca vocea aia sa capete si un chip, pentru ca imi era mult prea greu sa fac efortul necesar de a privi in directia respectiva. In trei pasi, in fata mea si a fetiscanei de langa mine se infige in nisip un tip la vreo 100 de kilograme, cu un tatuaj pe umarul stang continuat de un brat cam de doua ori cat al meu. „Hai!”, zice fara drept de apel tipul in timp ce o trage puternic de brat spre el, ca pe o pisica lipsita de greutate... Roscovana se zbate inutil sa scape, protestand in tot acest timp, fara niciun rezultat insa. Cum dimineata fac uneori gesturi pripite si deloc gandite, ma pune naiba sa intervin si sa-i spun malacului s-o lase in pace. Nu am avut timp sa aud injuratura venita in acelasi timp cu pumnul tipului, infipt exact in plexul meu, asa incat nu o pot reproduce acum. Ma incovoi de durere, sprijinit cu palma dreapta in nisip si cu mana stanga fixandu-mi stomacul la locul sau. Strang pumnul plin de nisip si ma indrept cat de cat, aruncand nisipul fix in ochi individului, intr-o miscare reflexa, invatata candva pe maidanele copilariei. Omul isi duce mainile la ochi, lasandu-si in mod total neinspirat picioarele deschise in calea voleului meu care tinteste si nimereste exact unde-mi propusesem... Cele 100 de kilograme se indreapta rapid spre sol, intalnind in cadere genunchiul meu drept, care face cunostinta cu barbia individului, trimitandu-l direct in lumea viselor.
Injur scurt, frecandu-mi genunchiul care ma doare, si-mi indrept atentia catre pustoaica – nu cred ca are mai mult de 20 de ani dupa cum arata – pe care o intreb daca este ok. Incuviinteaza ca e in regula, asa incat ii mai arunc un „daca ai probleme, mergi la Politie... vezi ca e o sectie chiar la intrarea spre plaja”, si ma indrept schiopatand usor prin nisip spre parcarea unde lasasem masina.
Dupa cativa pasi, aud ceva ce pare a fi o intrebare... Ma intorc si intalnesc ochii verzi ai tipei care se pot confunda si scufunda cu usurinta in culoarea apelor marii. Pot sa merg cu tine?, repeta intrebarea pustoaica. Sa mergi.. unde?, zic eu sincer nedumerit de intrebare. Oriunde, vine raspunsul ei, doar sa nu mai stau aici. Faci cum vrei, dau eu indiferent din umeri, in timp ce merg spre masina.
Amicii mei dorm. Dorm deja de cateva ore. Il scutur zdravan pe Mihai. Se trezeste putin confuz, ametit de aburii alcoolului care nu se evaporasera inca. Ii intind cheile. Se uita nedumerit la mine. Stiu ce gandeste: habar nu are sa conduca. Nici el si nici Dragos. Ce sa fac cu astea ?, ma intreaba el cu un aer morocanos. Nimic, zic eu. Cand va treziti, inchideti masina si mergeti sa va luati o camera la hotel... sau doua... sau noua... Aveti destui bani aici. Eu plec... pe mare, zic dupa o mica ezitare. Imi amintisem ca vazusem undeva un afis despre calatorii pe Marea Neagra pana undeva in Ucraina, la Odessa, si mi se facuse brusc chef sa merg intr-acolo, fara un scop bine determinat, ci pur si simplu...
Iau din bordul masinii o mana de bani, in hartii de 100 si 50, si-i indes gramada in buzunar, langa actele personale, apoi plec spre portul Tomis, de unde – daca imi aduc bine aminte – iese in larg „barca” spre Odessa. Roscovana merge alaturi de mine. Nu zice nimic si eu habar nu am ce sa fac cu ea. Nu ma ocup de salvarea sufletelor ratacite. Inca mi-l caut pe-al meu. Irina... se hotaraste sa spuna tipa, dupa cateva minute de tacere. E numele meu, completeaza ea. Prietenii imi spun Ira. Are o voce frumoasa, la fel ca si chipul ei usor oval. Mie insa mi-e perfect perpendiculara frumusetea ei. Abia acum remarc accentul vag din vocea fetei. O intreb daca e moldoveanca. Imi confirma. Moldoveanca dupa tata, ucrainianca dupa mama. Ma opresc. Se opreste odata cu mine. Uite ce Irina, ii zic prinzandu-i umerii in palme, esti foarte frumoasa, dar nu cred ca pot fi acum un partener agreabil. Nici macar de dialog. Bag mana in buzunar si-i pun in palme cateva bancnote mototolite. Du-te, cazeaza-te pe undeva si profita apoi de cateva zile de soare si plaja, ii spun taindu-i apoi orice elan de a refuza banii. Am sa te caut cand ma intorc, ii mai zic apoi. Si cum ma vei gasi?, ma intreaba ea nedumerita. Nu stiu, dar am sa te gasesc. Promit.
Nu mai astept sa-mi raspunda. Ma intorc si plec spre port. Gasesc fara dificultate vaporul care pleaca spre Odessa. Imi iau bilet si urc pe punte. Ma asez pe un sezlong si raman asa timp de sase ore, cat dureaza traversarea marii, pana in Ucraina...
Moderatori angel_angel39 pustietate_in_floare Ji_Ji admin

Comentarii

poza alegeri

alegeri

  • Publicat Acum peste 2 luni
ehee... aici nu e frumusete ... e talent oameni buni happy hai cu continuarea!