Regulament
Bloguri
„Nefericirea zilnică e incapacitatea de a fi contemporan cu experienţele proprii. Altfel spus, e un viciu de concentrare. În loc să focalizezi extatic asupra punctului, te laşi confiscat de liniile virtuale care îl precedă sau îl urmează. Fericirea aflată la îndemână se dizolvă, subminată de nostalgii, anxietăţi, false lucidităţi, presentimente. Ceea ce înseamnă că ea nu mai e resimţită ca fericire, nu mai e recunoscută în splendoarea simplităţii sale.
Dar, dacă te mişti printre obiecte şi realităţi pe care nu le recunoşti ca atare, se cheamă că te mişti într-o lume închipuită, într-o plăsmuire care n-are nimic de-a face cu lumea adevărată. Eşti captiv într-o reţea de ipoteze private, într-un univers paralel. În universul acesta nu te poţi întâlni decât cu tine însuţi, în forma ta cea mai proastă. Iei fiecare lucru drept altceva decât este, şi anume drept ceea ce fac din el aprehensiunile, spaimele şi reveriile tale. Bucuria reală, palpabilă, e adumbrită de o legiune de impurităţi imaginare. La fel, nefericirea reală e camuflată de nenumărate anestezii conjuncturale. Cu alte cuvinte, nu suntem capabili să recunoaştem, ca atare, nici fericirile, nici nefericirile curente. Luăm drept fericiri satisfacţii de mâna a doua şi drept nefericiri mici crize de indispoziţie.
Întâlnim oameni extraordinari şi nu percepem şansa de a-i fi întâlnit. Trăim împrejurări spectaculoase şi nu citim în ele amprenta destinului. Ratăm, clipă de clipă, miracolul, semnificaţia, patosul. Ratăm, deopotrivă, «sentimentul tragic al vieţii», abisul câte unei zile, catastrofa latentă a câte unei întâmplări oarecare. Suntem inadecvaţi, oblici, afoni şi orbi. Trăim stins, pe o nesfârşită tangentă la real, inapţi să distingem între esenţial şi accesoriu, între ce e important şi ce nu e, între circumstanţa decisivă şi accidentul co-lateral. Interlocutorul optim e în faţa noastră şi nu-l recunoaştem, bucuria vindecătoare ne stă în preajmă şi n-o recunoaştem, drama transfiguratoare trece pe lângă noi şi n-o recunoaştem. Suntem înconjuraţi de semne pe care nu le recunoaştem ca semne, de apeluri pe care nu le înregistrăm, de prilejuri care ne scapă”.
„Traversăm, aşadar, un peisaj luxuriant, fără să-i recunoaştem anvergura şi sensul. Suntem subiecţii unui acces perpetuu de neatenţie. Insensibili la registrul inaparentului, gata să uităm ceea ce ne contrariază, nu ne mai lăsăm tulburaţi decât rar, de câteva ori în viaţă, sub şocul, nelumesc, al unor iubiri, euforii sau suferinţe insuportabile. Recunoaşterea realului în uimitoarea lui, nudă, realitate devine, abia atunci, un eveniment”.
„Nu vă mai conduceţi viaţa din subteranele sufletelor voastre agitate. Aşezaţi-vă, la răstimpuri, pe un loc mai înalt decât voi înşivă. Sus inima! Şi capul! Viaţa, viaţa adevărată e în altă parte...”
(Andrei Pleşu – „Despre frumuseţea uitată a vieţii”, Bucureşti, Editura Humanitas, 2011, p. 18, 81-83)

https://youtube.com/watch?v=uz5zV0sr_Jw
Moderatori angel_angel39 pustietate_in_floare Ji_Ji admin

Comentarii

matrimoniale - membru fara poza

Psyche

  • Publicat Acum peste 2 luni
@Deceneu00, soluţia simplă/concretă sugerată de text: urcaţi (cel puţin) o treaptă!
De sus, întreaga lume se vede altfel. Inclusiv propria persoană. Paragraful complet:

„Luaţi un pic de înălţime! Luaţi un pic de distanţă faţă de harţa zilnică, faţă de combativitatea partizană şi faţă de voi înşivă! Desprindeţi-vă, într-un minim elan igienic, de măruntaie, idiosincrasii, vorbe grele, obsesii şi nevroze. Respiraţi mai amplu, priviţi, scurt, spre mijlocul cerului, reînvăţaţi să surâdeţi. Încercaţi să fiţi, măcar o oră pe zi, «singuri şi inactuali», cum spunea cândva George Călinescu. Există şi alte bucurii decât bucuria de a-ţi strangula duşmanul. Există şi alte plăceri decât plăcerea de a răni, de a calomnia, de a câştiga la şepticul electoral. Există, de asemenea, drame, spaime şi dezastre mai mari decât cele care vi se vântură pe sub nas în diversele show-uri televizate. Nu vă mai conduceţi viaţa din subteranele sufletelor voastre agitate. Aşezaţi-vă, la răstimpuri, pe un loc mai înalt decât voi înşivă. Sus inima! Şi capul! Viaţa, viaţa adevărată e în altă parte...” (Andrei Pleşu – op. cit., p. 18).
matrimoniale - membru fara poza

Psyche

  • Publicat Acum peste 2 luni
Stimabile @cellcedanseazaculupii,

„Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc!”,
„ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo,
şi anume în punctele... esenţiale”, inclusiv apelativul peiorativ.
matrimoniale - membru fara poza

Psyche

  • Publicat Acum peste 2 luni
De(spre) (ne)fericirea abstractă, perfectă, imanentă s-a scris/publicat demult şi mult.
Fericirea/nefericirea personală, concretă, iminentă e mai curând un subiect intim.
Confesiunile de acest gen generează (pre)judecăţi, incomodităţi, (im)parţialităţi.
(A)rar, (ne)fericirea personală se reclamă/(a)clamă/proclamă simplu, onest, firesc.
În text, Andrei Pleşu radiografiază/diagnostichează fericirea/nefericirea cotidiană.
Trăim absent experienţele personale. Ratăm esenţialul, risipindu-ne în detalii.
Preferăm să vedem... cai verzi pe pereţi, în loc să îi vedem pe cei de lângă noi.
Nu ne (mai) cunoaştem. Nu (ne) recunoaştem. Nu (ne) mai înţelegem.
Nu ne (mai) bucurăm. Nu (mai) plângem. Nu (mai) ştim cine suntem.
Nu (mai) suntem fericiţi/nefericiţi. Ce sens ar (mai) avea să fim?
matrimoniale - membru fara poza

Psyche

  • Publicat Acum peste 2 luni
„«Sus inima!» înseamnă: «nu te lăsa!», «fii tare!», «nu fi trist», «fii bărbat!», «ridică-te deasupra necazurilor!». Se spune şi «capul sus!», tot sub o formulă încurajatoare, dar cu o nuanţă în plus: «fii demn!», «nu te lăsa călcat în picioare!», «rezistă dinaintea tuturor relelor fără compromisuri şi fără lamentaţii!». Ambele imperative valorifică verticala, mişcarea ascensională, dar rămân la nivel psihologic sau moral. «Sus inima!» şi «Capul sus!» îndeamnă la a nu te lăsa copleşit de emoţii negative şi, respectiv, a-ţi păstra coloana vertebrală dinaintea adversităţilor” (Andrei Pleşu – op. cit., p. 16).

@Katerine, interesantă conotaţie. „Raţiunea” poate fi o premisă necesară pentru „fericire”. Discutabil cât de/dacă e (şi) suficientă. Mulţumesc pentru gândul bun.

@Barbatsimplu, inedită prefixare (subconştient/supraconştient).
De reţinut conotaţia subiectiv(iz)ată.