Regulament
Bloguri

Meandrele limbajului

„JACQUES: Când m-am născut aveam vreo paisprezece ani. Ăsta e şi motivul pentru care mi-am dat seama mai uşor decât majoritatea celorlalţi despre ce e vorba. Da, am înţeles repede. N-am vrut să accept situaţia. Am spus-o deschis. Nu acceptam aşa ceva. Dar nu celor pe care-i cunoaşteţi, şi care au fost aici adineauri, le-am spus-o, ci altora. Cei pe care-i cunoaşteţi nu înţeleg mare lucru... nu... nu... dar o simţeau... m-au asigurat că se va găsi un leac. Mi-au promis decoraţii, derogări, decoruri, flori noi, altă tapiserie, alt fond sonor. Şi mai ce? Am insistat. Mi-au jurat să-mi ofere satisfacţie. Au jurat, răsjurat, promisiune solemnă, oficială, prezidenţială, înregistrată... Am adus alte critici, pentru ca în cele din urmă să le declar că prefer să mă retrag, mă-nţelegeţi? Mi-au răspuns că le-aş lipsi tare mult. Pe scurt, am pus condiţiile mele absolute! Trebuia să aibă loc o schimbare, mi-au zis ei. Vor lua măsurile necesare. M-au implorat să sper, făcând apel la înţelegerea mea, la toate sentimentele mele, la dragoste, la milă. N-o să dureze, n-o să mai dureze mult, m-au asigurat ei. În ce priveşte persoana mea, ea trebuia să se bucure de cea mai înaltă stimă!... Ca să mă ademenească, mi-au arătat tot felul de câmpii, munţi, câteva oceane... maritime, desigur... un astru, două catedrale alese dintre cele mai izbutite. Câmpiile n-arătau deloc rău... m-am lăsat păcălit! Totul era trucat... Ah, m-au minţit. Au trecut secole de-a rândul! Oamenii... aveau cu toţii cuvântul bunătate pe buze şi cuţitul pătat de sânge între dinţi... Mă înţelegeţi? Am răbdat, răbdat, răbdat. Trebuiau să mă caute. Am vrut să protestez: nu mai era nimeni... cu excepţia celor pe care îi cunoaşteţi dar care nu contează. M-au păcălit... Şi cum era să ies? Au astupat uşile, ferestrele cu nimicul, au luat scările... Nu se mai poate ieşi prin pod, pe sus, nu mai e chip... şi totuşi, mi s-a spus, au lăsat mai peste tot trape... Dacă le-aş descoperi... Vreau neapărat să plec. Dacă nu se poate prin pod, rămâne pivniţa... da, pivniţa... E mai bine s-o iei pe dedesubt decât să rămâi aici. Orice e preferabil situaţiei mele de-acum. Chiar şi una nouă.
ROBERTA II: Ah, da, pivniţa... Eu cunosc toate trapele.
JACQUES: Noi doi ne-am putea înţelege”.
„ROBERTA II: Ca să spui lucrurilor pe nume, un singur cuvânt: «păsărică». Păsăricile se numesc «păsărică», alimentele: «păsărică», insectele: «păsărică», scaunele: «păsărică», tu: «păsărică», eu: «păsărică», acoperişul: «păsărică», numărul unu: «păsărică», numărul doi: «păsărică», trei: «păsărică», douăzeci: «păsărică», treizeci: «păsărică», toate adverbele: «păsărică», toate prepoziţiile: «păsărică». E foarte simplu să vorbeşti...
JACQUES: Şi dacă vrei să zici: «Să dormim, draga mea».
ROBERTA II: «Păsărică, păsărică».
JACQUES: Dar dacă vrei să zici: «Mi-e tare somn, să dormim, să dormim»...
ROBERTAII: «Păsărică, păsărică, păsărică, păsărică».
JACQUES: Dar: «Adu-mi tăiţei reci, limonada călduţă, cafea nu vreau»...
ROBERTA II: «Păsărică, păsărică, păsărică, păsărică, păsărică, păsărică, păsărică, păsărică».
JACQUES: Şi «Jacques», şi «Roberta»?
ROBERTA II: «Păsărică, păsărică».
(Ea îşi scoate mâna cu nouă degete pe care o ţinuse ascunsă sub rochie)
JACQUES: Oh, da! E foarte simplu să vorbeşti... Nici nu mai e nevoie...
(Descoperă mâna cu nouă degete)
Ohoo! ai nouă degete la mâna stângă? Eşti bogată, mă-nsor cu tine...”.
(Eugène Ionesco – „Teatru”, vol. II – „Jaques sau Supunerea” – comedie naturalistă, Bucureşti, Editura Humanitas, 2002/2003, p. 34-35, 41-42)

A(na)tomic limbaj. „Ilizibil”, dar pe/cu înţeles. Va primi sau nu avertisment?
Moderatori angel_angel39 pustietate_in_floare Ji_Ji admin

Comentarii

matrimoniale - membru fara poza

Da6996

  • Publicat Acum peste 2 luni
Nu pot,nu pot privi lumea prin ochii lui Ionesco,pt ca mi-e frica s-o trec prin sufletul meu. happy
matrimoniale - membru fara poza

Psyche

  • Publicat Acum peste 2 luni
Textul autorului – reflexia traducătorului – retina cititorului.
„O, cuvinte, câte crime săvârşite în numele vostru!”
„Un ochi mi se înduioşează, ceilalţi doi plâng”.
matrimoniale - membru fara poza

Psyche

  • Publicat Acum peste 2 luni
„O regulă nescrisă îi cere traducătorului să rămână un artizan discret, care nu-şi expune uneltele”. „În teatru, există replica şi numai ea. Şi nu-i nimic de făcut aici câtă vreme actorii vor refuza să-şi suspende replica pentru a rosti notele [traducătorului,] indispensabile înţelegerii textului sau contextului”.
„Întreaga piesă se sfârşeşte într-o... joacă de copii, o enormă şaradă bazată pe jocuri de cuvinte şi de sensuri în jurul cuvântului monosilabic «chat» (pisică). Cuvântul ascuns al şaradei, «chapeau» (pălăria pe care Jacques se încăpăţânează s-o ţină pe cap), este dezvăluit după o cascadă de cuvinte care încep toate cu silaba «cha-». Şi acelaşi cuvânt monosilabic devine în final cuvântul universal, capabil să exprime totul, într-o limbă a îndrăgostiţilor pe care Roberta i-o propune lui Jacques. Numai că joaca e mai puţin nevinovată decât s-ar putea crede la prima vedere: «chatte», femininul lui «chat», este în franceză o denumire argotică”. „Privită din perspectiva acestei şarade finale, «Jacques» poate fi citită în întregime ca un joc al lui Ionesco: un joc cu situaţiile dramatice, cu poezia dragostei, cu cuvintele şi cu sine însuşi”.
matrimoniale - membru fara poza

Psyche

  • Publicat Acum peste 2 luni
„Faptul că lumea îmi pare absolut ireală, naşte în mine sentimentul grotescului, al deriziunii - spune Ionesco într-un interviu acordat lui Claude Sarraute. Dar lumea asta prea uşoară, prea goală, poate oprima, sufoca. Obiectele se amestecă, proliferează la nesfârşit invadând totul; refuzul condiţiei umane îl va conduce, pas cu pas, pe Jacques la supunerea cea mai desăvârşită. El, cel ce refuzase să se cufunde într-o lume decăzută, va sfârşi prin a se lăsa prins în capcana existenţei, se va mulţumi cu o anume linişte biologică”. „Reducerea comunicării la un singur cuvânt «e mai degrabă absenţa limbajului, indiferenţierea, totul este la acelaşi nivel, e abdicarea de la luciditate, abdicarea libertăţii în faţa organicului»”. Intenţia lui Ionesco „e de-ai face pe spectatori să râdă, punându-i faţă-n faţă cu propriul lor vid interior şi cu propria lor sminteală”.
matrimoniale - membru fara poza

cumva

  • Publicat Acum peste 2 luni
Intai am crezut ca e Jacques si stapanul sau happy
Ar trebui sa citesc mai mult Ionesco, mi/ai facut pofta cu bucatile astea. Si dor de Beckett.

Cand unii oameni citesc totul drept "pasarica pasarica...." te si intrebi ce rost mai au cuvintele pe lume, nuantele, cautarea structurii revelatoare...
matrimoniale - membru fara poza

Psyche

  • Publicat Acum peste 2 luni
„Teatrul este chiar o lume. Cu nişte personaje. Nu numai cu nişte personaje; putem avea în el reprezentarea furtunii, a vântului, a unor puteri fără nume invizibile; putem avea în el obiecte, absenţa personajelor, nimicul, tăcerea. Insă în teatru totul devine prezenţă şi totul devine personaj. Absenţa devine personaj, furtuna devine personaj, forţa de neînţeles devine personaj, tăcerea este personaj, nimic este personaj. Insă toate acestea: sentiment, idee, chip, culoare, persoană, împreună cu nimic sunt materialele operei de artă, materialele unei lumi”.
matrimoniale - membru fara poza

Psyche

  • Publicat Acum peste 2 luni
„Cred că psihologia actuală ne învaţă că omul nu se adaptează la real, ci îl reconstruieşte, îl inventează ori, mai degrabă, că, privindu-l, luând contact cu el, îl reconstruieşte, îi dă o formă, adică, de fapt, dă o formă, inventează o formă pentru cine nu are una: interpretare şi creaţie se identifică, a cunoaşte înseamnă a inventa. Creăm lumea după chipul nostru. Asta vrea să spună că-i dăm o semnificaţie, îi dăm o formă, o punem în formă, îi dăm forma pe care-o vrem. Acesta poate fi, desigur, un fel de a vorbi, căci forma pe care o dăm corespunde, fără îndoială, structurii Spiritului. A cunoaşte înseamnă a da un sens, dar a nu da un sens, a nu da o semnificaţie înseamnă uneori a le da totuşi, iar a spune, de exemplu, că lumea e absurdă, înseamnă a o interpreta”, „înseamnă a critica imaginea pe care ne-am făcut-o despre ea”.
matrimoniale - membru fara poza

Psyche

  • Publicat Acum peste 2 luni
„Nu sunt în drept să vorbesc despre aceste lucruri, dar poate că, tot ronţăind cognoscibilul, vom ajunge să-l străpungem şi, în spatele acestei coji, să atingem esenţa lucrurilor”.
(Eugène Ionesco – „Note şi contranote”, Bucureşti, Editura Humanitas, 1992)