Personal ,bunica imi dadea bani,in fiecare zi,sa-mi cumpar placinte.
Era o vreme cand era la mare cautare "langoș cu branza",o oroare,nu-mi placea neam!
In schimb ...imi placeau altceva...bijuteriile
Cu cat mai stralucitoare ,mai "kiciuri",cu atat mai bine si,daca se putea,sa fie la...set
Cine mai era ca mine?
Drept urmare,banii ii adunam si-mi cumparam bijuterii sau,in sezonul rece,...globuri!
Am aceasta "placere vinovata",in fiecare an imi cumpar,insa merg de cand apar prin magazine si le studiez,le ating ,le intorc pe toate fetele si niciodata nu ma hotarasc la un top al celor mai frumoase,mi se pare imposibil
Sper sa ajung ,in viata aceasta ,la Targul de la Sibiu,am auzit ca este o feerie!
Asa ca,banii numai pe mancare nu mergeau ,iar eu eram slaba si cu niste genunchi ciolanosi!!
Insa,in clasa,colegii erau bine aprovizionati ,si cate certuri nu se iscau de la disparitia celor mai cautate merinde de prin ghiozdanu lui X -ulescu
Va mai amintiti?

" - Cu ce eeee?
– Cu ce-a găsit mamaaaaa!

Dacă aţi copilărit în anii ‘80, probabil vi s-a întâmplat nu o dată ca părinţii să vă trimită la şcoală cu două căni de ceai în stomac (sau cu două căni de salam de Sibiu, cum spunea un banc celebru la vremea aia) şi un şendviş anemic în ghiozdan. Cu ce era sendvişul ăla? Cu ce se găsea – adesea, deci, cu mai nimic. Am încercat să-mi amintesc care au fost cele mai comune sendvişuri ale copilăriei mele, survenită într-o mică perioadă de dificultăți în sectorul aprovizionării – dar care, învăţam la şcoală, avea să fie curând depăşită, atunci când vom păşi cu toţii în comunism. Din fericire, am depăşit-o puţin mai repede decât preconiza Ceauşescu, în 1989, că nu ştiu cât mai rezistam să mărşăluim triumfători spre comunism cu burta lipită de spate.

Iată, deci, un mic top al sendvişurilor din anii ‘80 – subiectiv, desigur, căci el reflectă ce nu se găsea la Beiuş, nu ce nu se găsea la voi.

1. Sendvişul cu frigănele
Nu era un sendviş propriu-zis, ci pur şi simplu două felii de pâine tăvălite prin ou şi prăjite în ulei între care se punea un strat de zahăr. A fost cel mai comun sendviş al anilor ‘80, fiindcă nişte pâine veche, două ouă şi un pic de lapte se mai găseau. Sendvişul cu frigănele era un fel de tanc T-34 al senvişurilor: nu prea grozav, dar ieftin şi uşor de produs. E drept că n-am câștigat cu el războiul rece, dar măcar i-am supraviețuit.

2. Sendvişul cu pateu
Singurul lucru de pus între două felii de pâine care se găsea cu uşurinţă în RSR era pateul de ficat. Prin urmare, mulţi dintre noi căram în ghiozdane un sendviş, două cu pateu. Un prim dezavantaj e că pateul nu intră în pâine – deci, presat în ghiozdan, pateul se scurgea dintre feliile de pâine şi mânjea şerveţelul în care era împachetat sendvişul. Celălalt dezavantaj al pateului e că pute îngrozitor, mai ales într-un ghiozdan din muşama când afară sunt 30 de grade. Partea bună e că nu trebuia să împarţi cu nimeni sendvişul – nişte felii puturoase de pâine de care sunt lipite bucăţele de şerveţel n-au făcut niciodată cu ochiul cuiva.

3. Sendvişul cu untură
Întrucât untul dispăruse din alimentări pe la începutul anilor ‘80, o soluție de compromis era untura de porc, adusă de la ţară. Ca să mai taie greaţa, mergeau ca unse peste untură nişte felii rotunde de ridiche, primăvara, sau, în restul timpului, ceapă tăiată. Îţi mirosea puţin gura, dar dacă profesorul te simţea, şansele să fii scos la tablă erau aproape nule.

4. Sendvişul cu zacuscă
La fel ca pateul, şi zacusca pute şi se prelinge, mânjind punga, dar avea avantajul că se face în casă – deci nu trebuia vânată prin alimentări. Mergea foarte bine şi la micul-dejun, intra perfect cu o cană, două de salam de Sibiu.

5. Sendvişul cu parizer
Şi parizer se găsea din belşug în comerţul socialist. Dacă îmi aduc însă bine aminte, era un singur tip de parizer pe atunci – probabil aveau un singur praf de cărămidă din care îl produceau. Nu puteai mânca prea mult fiindcă te balona – probabil băgau şi un pic de carbid în procesul de fabricaţie.

6. Sendvişul cu slănină
Se întocmea din felii subţiri de slănină îngrămădite între două felii groase de pâine. Din nou, umplutura nu provenea din comerţul socialist, unde nu se găsea mai nimic. Era un sendviş de iarnă, căci pe vremea aia, la fel ca roşiile, castraveţii sau ridichile, şi porcul era un fruct sezonier.

7. Sendvişul cu brânză
În sfârşit, vor spune cititorii mai tineri, uite un sendviş pe care îl ştim şi noi! Nu chiar, căci pe vremea lui Ceau nu existau brânza topită felii pentru sendviş, crema de brânză, feliile subţiri de caşcaval (bine, nici caşcaval ca atare, roată) şi alte asemenea formă de brânză atât de apreciate de şcolari şi de burlaci. Nu, pur şi simplu se tăia o bucată sfărâmicioasă şi puturoasă de telemea şi se băga între două felii de pâine, iar lângă ele se îndesau şi câteva bucățele de gogoşar. Sendvişurile astea erau la fel de greu de mâncat ca hamburgerii de astăzi, căci jumătate din brânza aia sfărâmicioasă cădea pe jos când muşcai din pâine.

8. Sendvişurile de sărbătoare
Existau însă şi momente în care ai tăi reuşeau să facă rost de undeva de o rudă de salam de Sibiu sau Babic, de o roată de caşcaval sau de un pachet de unt. Erai regele sendvişurilor. Doar că nu apucai să mănânci nici jumătate din el, că toată lumea voia “o muşcătură”. Iar când te retrăgeai în sfârşit într-un colţ să mănânci ce-a mai rămas din sendviş, apărea bătăuşul şcolii. Voia şi el o muşcătură. N-aveai csf, îi întindeai sendvişul: “Ia-l pe tot, eu m-am săturat”.

http://dailycotcodac.ro/2016/11/top-8-se … 34723

Moderatori angel_angel39 Galateea admin